Sărbătoare la Săliște

De ziua în care au fost sărbătoriți Sfinții Trei Ierahi, Vasile, Grigore și Ioan, 30 ianuarie, sala festivă a Liceului Tehnologic „Ioan Lupaș” din Săliște a găzduit două evenimente culturale, importante pentru școală și comunitate: sărbătorirea centenarului Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române și prezentarea cărții „Ortodoxia românească în istorie și contemporaneitate”, de Mircea Gheorghe Abrudan.

Evenimentul a fost inclus în seria evenimentelor organizate în cadrul proiectului „Academiei de sub munte”.

Ioan Lupaș a fost, pentru un sfert de veac, directorul Institutului de Istorie al Academiei Române din Cluj. „Astfel, la Săliște, a avut loc un eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de existență a acestui institut. Cu prilejul acestui eveniment a fost lansată și lucrarea intitulată «Ortodoxia românească în istorie și contemporaneitate», al cărei autor este Mircea Gheorghe Abrudan. În sală a fost o atmosferă deosebită, cu un public deosebit și invitați deosebiți, simțindu-se atât de minunatul respect pentru cultură și valorile culturale. Mulțumim, de asemenea, tuturor colegilor, cadre didactice, didactic auxiliar, nedidacți, elevilor și părinților care au făcut posibila reușită evenimentului“, ne-a declarat Marius Boromiz, directorul unității de învățământ.

Printre participanți îi amintim pe primarii localităților Gura Râului, Gheorghe Călin și Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, foștii primari din Sălişte, Toma Lupaş și Ilie Hanzu, inspectorul școlar general al județului Sibiu, prof. Alexandru Dumbravă, inspectorul general adjunct Gheorghe Bîrză, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, Silviu Borș, istoricul Dan Nanu și consilierul cultural al Mitropoliei Ardealului, Emanuel Tăvală.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*