Sărbătoare în Satul Luminii: Mii de participanți la evenimentul „Exploratori în Satul Luminii” de la Sadu.
Duminică, comuna Sadu s-a transformat într-un veritabil pol al mișcării, sportului și bunei dispoziții, cu ocazia evenimentului „Exploratori în Satul Luminii”.
Mii de tineri și familii din Sadu și din împrejurimi s-au adunat la baza sportivă modernizată a localității, atrași de o zi plină de competiții, muzică și voie bună.
Evenimentul, aflat sub semnul luminii – simbol istoric al comunei – a inclus competiții spectaculoase de mountain bike, hexatlon, tenis și fotbal, adresate tuturor vârstelor. Participanții au demonstrat nu doar spirit competitiv, ci și bucuria de a fi împreună într-un cadru natural și prietenos.
Seara a fost animată de momente muzicale susținute de tineri interpreți locali, dar și de artiști consacrați, care au întreținut atmosfera cu energie și entuziasm.
„Ne-am rebranduit în ultima perioadă pe o rădăcină a firului istoric al comunei noastre ca și sat al luminii, dat fiind faptul că în 1896 se aprindeau la Sadu primele lumini în spațiile publice, iar în 1897 localitatea a fost electrificată în întregime”, a declarat pentru Mesagerul de Sibiu Valentin Ivan, primarul comunei.
Petrecerea de la Sadu promite să continue până târziu în noapte, iar organizatorii se declară încântați de interesul arătat și de energia comunității.














