Peste 40 de elevi din clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a din cadrul Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Lazăr“ din Avrig au vizitat, săptămâna trecută, Primăria oraşului Avrig, în cadrul programului „Școala Altfel“. Elevii au fost însoţiţi de directorul şcolii, Victor Napeu, profesorii de Cultură civică, Maria Armean şi Florin Stoica, şi consilierul educativ Elena Rotari.
Elevii au fost primiţi de către Arnold Klingeis, primarul oraşului Avrig, Marinela Oprenea, administratorul public al oraşului Avrig, şi Dorina Alecuşan, din cadrul biroului Implementări Proiecte al Primăriei Avrig.
Rolul administrației
Edilul-șef le-a vorbit copiilor despre rolul pe care îl joacă instituţia Primăriei în viaţa comunităţii avrigene. „Administraţia locală, în primul rând, este responsabilă de viitorul pe care voi îl veţi avea în următorii 10, 15, 20 de ani. Administraţia locală este o structură dinamică, ea acţionează şi se dezvoltă. Probabil aţi observat că întregul oraş este în şantier, peste tot se lucrează, este un deranj total, dar, în acelaşi timp, este şi şansa spre progres. Cam aceasta este una din activităţile prioritare. Noi reabilităm infrastructura, amenajăm drumurile, spaţiile publice, atragem investitori”, le-a explicat primarul Klingeis copiilor. Edilul a purtat o discuţie interactivă cu tinerii şi s-a arătat deschis către ideile şi părerile lor despre ceea ce înseamnă administraţie publică locală. Apoi, Dorina Alecuşan le-a prezentat tinerilor câteva dintre proiectele cu care Primăria oraşului Avrig doreşte să atragă noi fonduri europene.
Primari pentru o zi
Spre sfârşitul vizitei, copiii şi-au prezentat referatele cu tema „Ce aş face dacă aş fi primar“, în care şi-au prezentat ideile pe care le-ar pune în practică dacă ar fi edili. Majoritatea ar reabilita străzile şi trotuarele din Avrig, ar amenaja parcuri şi spaţii verzi şi s-ar preocupa în mod deosebit de menţinerea curăţeniei oraşului. Activitatea s-a numit „Primar pentru o zi” şi face parte din proiectul „Avrig, plaiurile din sufletul meu”, inclus pe agenda săptămânii „Şcoala Altfel”.