Săptămâna Magică organizată de Facultatea de Științe Socio-Umane

Peste 70 de cadouri vor ajunge la copii cu situație materială precară, datorită proiectului ”Săptămâna Magică” organizat de Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și care s-a desfășurat în perioada 10 – 13 decembrie.

Săptămâna Magică, proiect aflat la cea de a doua ediție, este dedicat studenților şi profesorilor, dar și publicului larg. În cele patru zile, studenții și profesorii lor au fost antrenați în diverse activități de suflet, motivante și creative, precum: „Shoebox” (Cadoul din cutia de pantofi), „Film, ceai şi tombolă”, „Am plecat să colindăm” şi „Free Hugs” (Îmbrățișări gratuite).

Anul acesta, proiectul s-a desfășurat sub genericul „Fii bucurie! Împarte bucurie!”.

Au fost pregătite peste 70 de cadouri care vor înveseli sărbătorile pentru copii de diferite vârste din familii cu situație materială precară. De asemenea, câteva zeci de studenți și profesori au simțit emoție și bucurie în cadrul serii de film, ceai și tombolă, iar un grup de colindători a dus spiritul Crăciunului într-unul dintre căminele pentru persoane vârstnice din Sibiu. Nu în ultimul rând, studenții și profesorii facultății au împărțit bucurie în centrul istoric și nu numai, oferind îmbrățișări gratuite.

Proiectul s-a dezvoltat în ultimii ani și a pornit la inițiativa studenților Departamentului de Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate, din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane.

„Prin intermediul acestui proiect, ne dorim să continuăm seria evenimentelor care urmăresc întărirea parteneriatului asumat de către Facultatea de Științe Socio-Umane, între studenţi şi profesori, dar și o implicare activă la nivelul comunității. Facultatea de Științe Socio-Umane își propune formarea de caractere nobile, generoase, responsabile, sensibile și atente la problemele societății. Mai mult decât atât, implicarea tinerilor în astfel de activități este dovada că nu sunt străini de aceste probleme, iar amploarea pe care o ia acest proiect reprezintă garanția că putem construi împreună viitorul pe care ni-l dorim”, a declarat lect. univ. dr. Bogdan Gheorghiță, prodecan al Facultății de Științe Socio-Umane.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*