Săptămâna Brâncuși, la Sibiu

Ieri, 18 februarie 2025, am participat la prima manifestare artistică dintr-un șir mai lung de activități culturale desfășurate la Sibiu, pe strada Vopsitorilor 17, sub genericul „Săptămâna Brâncuși”. Este vorba despre expoziția de artă cu titlul „Brâncuși – Zborul Infinit / Mircea Ignat și contribuțiile sale scenografice”. O asociere a două nume sonore în arta sculpturală românească, dusă de Brâncuși la cel mai înalt nivel de reprezentare artistică la nivel mondial. O asociere de nume făcută la „Atelier 17” din motive artistice pe care le-am aflat, în timpul vernisajului, din proiecția de film făcută cu sprijinul reprezentanților Asociației SEAS (acronimul de la Științe Experimentale Aplicate Spectaculos), Teodor Dogaru și Marcel Stancu.

(Ion Takpol)

foto: Ion Talpoș

Este o expoziție care m-a bulversat! M-a zăpăcit, de-a dreptul, pentru că Hub-ul artistic de pe strada Vopsitorilor 17, pe care Valentina Cristea, artist plastic sibian și apropiații săi îl cresc, în sens artistic vorbind, de la o săptămână la alta, ne-a oferit lucruri inedite care pe mine, cel puțin,  m-au captivat încât nu am mai știut, la un moment dat, la ce să fiu atent și ce să fac mai întâi!

Să încerc să surprind instantanee de calitate din timpul vernisajului, să urmăresc fragmente din filmul prezentat de Marcel Stancu (Asociația SEAS Sibiu) prin care au fost puse în evidență, într-o logică impecabilă, legăturile cu sacralitatea ale operelor de artă și gândirii marelui Constantin Brâncuși?  Să amintesc de faptul că o parte dintre  sculpturile expuse, realizate de regretatul sculptor sibian Mircea Ignat, au fost inspirate de operele lui Brâncuşi, fiind realizate de acesta la scară redusă?

Să-mi notez numerele de telefon ale unor oameni minunați întâlniți acolo, având legături artistice  anterioare cu profesorul/sculptorul Mircea Ignat și preocupări prezente pentru punerea în valoare a operei sale vaste?

Despre ce să vorbesc mai întâi, ca martor al efortului micului colectiv de oameni inimoși, care au ”zbârnâit” ore în șir prin atelier, ca niște albinuțe, pentru ca totul să fie pregătit ca la carte la ora 18 pentru evenimentul lor, care a dat startul „Săptămânii Brâncuși ” la „Atelier 17”?

Să vorbesc, așadar, despre asta?

Să vorbesc despre lucrările sculptorului Mircea Ignat plecat acum la cele veșnice, lucrări de o mare complexitate artistică, mică parte dintre ele putând fi găsite aici expuse, celelalte putând fi descoperite de participanții la expoziție răsfoind albumele sculptorului,  aflate pe o masă, printre lucrări?

Să vorbesc despre bucuria pe care am avut-o reușind să schimb câteva cuvinte  cu doamna Marinela Drughe Ignat – soția sculptorului, prezentă la vernisaj, fiind invitat cu acest prilej să  ne continuăm discuția, pe larg, cu altă ocazie, pentru a cuprinde prin dialog opera și activitatea sculptorului Mircea Ignat?

Să vorbesc despre bucuria pe care mi-a oferit-o dialogul purtat la vernisaj cu actorul sibian Emil Cătălin Neghină, prieten al sculptorului Mircea Ignat, care mi-a oferit câteva detalii inedite din activitatea sculptorului? Și un fluturaș cu o poezie pe care acesta i-a dedicat-o în anul 1999 și pe care ne-a recitat-o la vernisaj?

Să vorbesc despre invitația făcută de Teodor Dogaru, și el reprezentant al SEAS Sibiu, de continuare a discuțiilor noastre începute aseară la sediul Asociației lor, pentru a întregi sfera cunoașterii preocupărilor lor culturale?  Multe dintre acestepreocupări duse în direcția salvării unor activități emblematice pentru (pierduta!) industrie sibiană, materializate acum într-o expoziție a cântarelor, de tot felul, fabricate cu ani în urmă la fosta întreprindere „Balanța” Sibiu?

Să vorbesc despre bucuria revederii cu prilejul acestui vernisaj, a unor importanți reprezentanți ai mediului cultural sibian, care, prin prezența lor constantă și prin implicarea lor în organizarea unor expoziții de artă și evenimente artistice în Sibiu, în țară și străinătate, pun pe harta lumii Cultura românească?

Da, m-am zăpăcit de-a dreptul, aseară!  Mi-ar trebui zile în șir să vorbesc despre toate astea.  Cred că ar fi mai simplu să-i invităm pe sibieni să descopere singuri  acest univers  minunat al artei lui Brâncuși, vizitând expoziția din Sibiu., de pe strada Vopsitorilor 17.

Nu mai spun nimic, acum! Mulțumind reprezentanților publicației „Mesagerul de Sibiu” pentru că au acceptat să le fie Parteneri Media expozanților,  las câteva imagini surprinse de mine aseară, la vernisaj, să vă spună povestea care se întâmplă, în „Săptămâna Brâncuși”,  la „Atelier 17”…

foto: Ion Talpoș

foto: Ion Talpoș

foto: Ion Talpoș

foto: Ion Talpoș

foto: Ion Talpoș

foto: Ion Talpoș

foto: Ion Talpoș

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura