E.S. Emil Hurezeanu – Ambasadorul României în Austria, Dr. Radu Chicea – Președintele Colegiului Medicilor Sibiu, Dr. Ioan Drăghilă – medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Monica Adriana Munteanu – Inspector Școlar General Sibiu și Prof.univ.dr. Sorin Radu – Rectorul Universitatății „Lucian Blaga” Sibiu sunt personalitățile care transmit astăzi, în cadrul Săptămânii Antifumat, propriile mesaje în vederea încurajării populației să renunțe la consumul de tutun.
De asemenea, prin intermediul Colegiului Medicilor, colectivul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie, reprezentat de Directorul Medical al unității sanitare, doamna doctor Lavinia Danciu, a transmis către cadrele medicale din județul Sibiu o Scrisoare deschisă, prin care îndemnăm medicii de familie și medicii din toate specialitățile medicale să se implice în conștientizarea populației cu privire la pericolul pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate.
Apelul are la bază studiile care dovedesc că sfaturile venite din partea unui medic sporesc semnificativ rata de abstinență la fumat în rândul cetățenilor consiliați. Scrisoarea deschisă este însoțită de Planul de intervenție pentru renunțarea la fumat, conform Recomandărilor generale de conduită terapeutică, prevăzute în Ghidul de Renunțare la Fumat și asistență de specialitate a fumătorului, elaborat de Societatea Română de Pneumologie.
***
Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria:
Cel mai bine este să nu fumăm, dar, dacă nu reușim, e întotdeauna bine să ne lăsăm de fumat. Dreptul la viață, mai ales în această teribilă provocare a pandemiei, rămâne cel mai important.
„Mă bucur că mă pot adresa concitadinilor sibieni, chiar si printr-un apel foarte concret. Fumatul dăunează sănătății. Știm demult si toți acest lucru, chiar dacă nu-l respectăm. Cel mai bine este să nu fumăm, dar, dacă nu reușim, e întotdeauna bine să ne lăsăm de fumat. Dacă n-avem încotro, e foarte bine măcar să reducem fumatul. În literatura universală, Italo Svevo a creat un personaj care-si propune mereu să fumeze ultima țigară, dar nu reușește. În viață fiind, dacă vrem să ne despărțim cât mai tarziu de ea si de ce cei dragi, și sa nu intram prea repede în amintire sau literatură, acest angajament trebuie asumat neapărat, dacă suntem fumători. Respect drepturile majorității, dar si dreptul minoritatilor, inclusiv pe cel al fumătorilor la fumat. Ei însă nu și-o fac doar cu sau pe mâna lor, ci în primul rând pe seama sănătății lor și a celorlalți. Dreptul la viață, mai ales în această teribilă provocare a pandemiei, rămâne cel mai important. Dreptul la viața mea, dreptul la viață al celorlalți. Prețuiesc mult personalul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, îi cunosc personal pe câțiva din prea vrednicii lui slujitori. Nu vreau însă să-i recunosc ca pacient, ci sa le rămân în continuare prietenul dezinteresat.”
***
Dr. Radu Chicea, Președintele Colegiului Medicilor Sibiu: Renunţarea la fumat este unul din lucrurile pe care le putem face pentru a reduce dramatic riscul de îmbolnavire și chiar de deces
„Fumatul este cea mai mare importantă cauză de deces care poate fi prevenită la nivel mondial. Potrivit OMS, moartea legată de tutun a fost înregistrată la cinci milioane de oameni în anul 2008 și ar ajunge la 8 milioane până în 2030.
În prezent, o persoană moare la fiecare șase secunde din cauze asociate consumului de tutun. Renunţarea la fumat este unul din lucrurile pe care le putem face pentru a reduce dramatic riscul de îmbolnavire și chiar de deces și pentru a crește calitatea și sănătatea vieții.”
***
Dr. Ioan Drăghilă, Medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu:
Utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului
„Fumatul modern” (cu tutun încălzit – IQOS sau cu amestecuri care conțin nicotină), cu toate că înlătură unele inconveniente ale fumatului clasic (de țigarete, pipă), reprezintă o profundă amăgire, întrucât produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului. Utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping (cu vapori) determină recrutarea de victime mai ales din rândul adolescenților. De altfel, a apărut o nouă boală, definită cu termenul EVALI ( E-cigarette or vaping use-associated lung injury). Prin urmare, evitarea începerii fumatului, indiferent sub ce formă sau sistarea acestuia reprezintă atitudinea cea mai benefică pentru sănătate.”
***
Prof.univ.dr. Sorin Radu, Rector Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu: Fiți responsabili: protejați-vă sănătatea prin evitarea consumului de tutun sub orice formă! Renunțarea la tutun salvează vieți! Spune DA renunțării la fumat!
„Fumatul ucide!” Nu este doar un slogan, ci o realitate. Ziua Mondială fără tutun ne îndeamnă să reflectăm asupra sănătății noastre, să conștientizăm efectele nocive ale fumatului și ale expunerii la fumul de țigară. Cu toții putem contribui la prevenirea consumului de tutun și la descurajarea fumatului, mai ales în rândul tinerilor și adolescenților, prin campanii de informare corectă despre consecințele toxice ale nicotinei asupra organismului, prin respectarea regulilor de interzicere a fumatului în spațiile închise, prin acțiunile de limitare a promovării produselor din tutun în rândurile studenților, fie că este vorba despre țigările clasice sau despre cele electronice. Fiți responsabili: protejați-vă sănătatea prin evitarea consumului de tutun sub orice formă! Renunțarea la tutun salvează vieți! Spune DA renunțării la fumat!
***
Inspector Școlar General,Prof. Monica-Adriana MUNTEANU:
Spunând împreună „Stop, fumatului!”, manifestăm încredere în rolul școlii sibiene
„Ziua Internațională Antifumat” , pe care o celebrăm și noi în data de 31 mai 2021, este menită să atragă atenția asupra efectelor nocive ale fumatului asupra sănătății noastre. Sloganurile acestei zile-simbol – de-a lungul timpului purtătoare de încărcătură emoțională și asumate prin popularizarea acestora de către mass-media – au un puternic impact asupra celor care doresc să renunțe la acest obicei cauzator de multiple probleme de sănătate sau chiar de deces: „Toți uniți pentru o lume fără tutun”; „Locurile publice: mai bune fără tutun”; „Servicii de sănătate: ferestrele noastre pentru o lume fără tutun”; „Copilărie și tinerețe fără tutun”. Pornind de la această ultimă aserțiune și de la sloganul campaniei antifumat 2021, „Commit to Quit / Hotărât să renunț”, mărturisesc că implicarea noastră devine implicit și o profesiune de credință, fiind un obiectiv al educației pentru sănătate, domeniu atât de important al consilierii elevilor noștri, mai ales acum când revenim, pas cu pas, la normalitatea cotidiană, anterioară pandemiei provocate de SARS-CoV-2. În acest sens, vom insista asupra continuării acțiunilor de descurajare a debutului fumatului şi de încurajare a renunţării la fumat, implementate în cadrul orelor de Consiliere și orientare. În acest sens, atelierele de informare au ca scop prezentarea rezultatelor concrete ale inhalării fumului de tutun, precum și a bolilor pulmonare la care sunt expuși fumătorii.
Ne preocupă așadar – și nu doar la nivel declarativ – sănătatea copiilor / elevilor noștri, bunul cel mai de preț pe care educația trebuie să și-l asume, pentru binele general și pentru progresul social al României viitoare. Spunând împreună „Stop, fumatului!”, manifestăm încredere în rolul școlii sibiene, care promovează principiile unei vieți sănătoase și respectul pentru calitatea vieții, în acord cu valorile generoase ale secolului XXI.
***
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu a organizat Săptămâna Antifumat cu ocazia Zilei Internaționale fără Tutun, marcată anual în data de 31 Mai. Acest eveniment dorește să atragă atenția populației cu privire la pericolul pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate. Astfel, timp de o săptămână, în perioada 24 – 31 Mai, reprezentanți ai autorităților guvernamentale și locale, medici, precum și personalități ale lumii culturale sibiene transmit mesaje antifumat, pentru a încuraja populația să renunțe la consumul de tutun.