Proprietarii unei case unde a locuit memorandistul Ioan Piuariu-Molnar, de pe strada Șelarilor, ar putea ajunge la închisoare, din cauza unor lucrări ilegale.
O echipă de muncitori lucrează, în aceste zile, la înlocuirea acoperișului casei situată în vecinătatea Bisericii Franciscane. Șantierul nu are nici o tăbliță de identificare, nu a fost autorizat de Primăria Sibiu și, cel mai probabil, nu are nici avizul Direcției pentru Cultură, deși centrul istoric al Sibiului este zonă protejată.
Situația a fost adusă în atenția municipalității de un reporter al Mesagerului de Sibiu. Purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, ne-a declarat că instituția va sesiza Poliția în acest caz. „Biroul Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale a verificat în teren situația semnalată pe strada Șelarilor nr. 4. Inspectorii au constatat că la adresa menționată se efectuează lucrări de construire constând în schimbarea învelitorii acoperișului, precum și diverse lucrări de amenajări interioare. Primăria Sibiu nu a eliberat autorizație de construire pentru aceste lucrări. Având în vedere că este vorba de un imobil cu însemnătate istorică, situat într-o zonă protejată, lucrările neautorizate reprezintă infracțiune. Prin urmare, Poliția Locală va transmite o sesizare Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu“, a precizat Gligore.
Legea îi obligă pe proprietarii imobilelor istorice să solicite un aviz prealabil de la Direcția Județeană pentru Cultură, dacă doresc să intervină asupra acestora. Fără avizul favorabil, aceștia nu pot obține autorizația de construire din partea Primăriei. „Orice intervenție neautorizată asupra unui monument istoric, așa cum este situația semnalată de dvs., constituie infracțiune. Conform Legii 50/1991, executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor sau continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă“, menționează Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
La solicitarea Mesagerului de Sibiu, Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu urmează să verifice situația la fața locului și să sesizeze Poliția. Surse din cadrul instituției ne-au declarat că, în funcție de încadrarea juridică a faptei, proprietarii s-ar putea alege cu o amendă de până la 10.000 de lei sau vor ajunge chiar la închisoare.
Născut la Sadu, Ioan Piuariu-Molnar s-a căsătorit în 1783 cu Ana Regina Sebastian și a dobândit, astfel, mai multe case și terenuri în Sibiu, deși nu i s-a acordat niciodată dreptul de cetăţenie. Marele corifeu al culturii române şi luptător consecvent pentru emanciparea culturală, socială şi politică a românilor transilvăneni a încetat din viaţă pe 16 martie 1815 și este înmormântat la Biserica din Groapă, cu hramul „Buna Vestire”, din Sibiu.
Mihai COLIBABA
Buna stire – dar ….Chiar daca are o placa NU este monument istoric. Verificati.
Este adevărat că imobilul nu a fost clasat pe lista monumentelor istorice, însă, potrivit Direcției pentru Cultură, întreg ansamblul centrului istoric reprezintă zonă protejată. Clădirea este, prin urmare, asimilată ca monument.
Politia locală executa doar comenzi politice!!!
Ha!Ha! Bună poantă! Un vecin al nostru a construit tot fără autorizație o mansardă (țin să precizez că locuim tot in centrul istoric). Am făcut toți locatarii din curte plângere la Poliția Locala, au venit, au constatat, au înaintat spre Poliția Județeană si…cam atât. Vecinul….construiește nestingherit.Oare să chemăm si noi Ora de Sibiu ca să ni se facă dreptate?
Pana sa va faceti de lucru semnaland fapte bune de restaurare a cladirilor din zona istorica , intrebati-va mai bine cine a autorizat contruirea unei cladiri ca un bloc lipita de aceasta cladire care va preocupa atat de mult. Si asta in plin centru istoric.