Sibiul ar putea deveni al doilea centru din România, după Târgu Mureş, pentru intervenţii cardiovasculare la copii decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), aici fiind deja operaţi cu succes aproape 60 de pacienţi la Spitalul Polisano, potrivit directorului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sibiu, Vasile Spinean.
De câţiva ani de zile, echipe formate din medici români, britanici şi suedezi operează copii la un spital privat din Sibiu, unde unele operaţii sunt gratuite prin sponsorizarea asigurată de către Fundaţia Polisano. De anul trecut, în acest spital privat se decontează de către CNAS o parte din intervenţiile cardiovasculare efectuate în cazul adulţilor. O asemenea intervenţie în cazul unui copil, la Sibiu, costă între 5.000 şi 8.000 de euro, iar în străinătate între 25.000 şi 30.000 de euro, a precizat chirurgul Victor Costache, în cadrul conferinţei „Şansa la Viaţă a Copiilor cu Afecţiuni Cardiovasculare”, organizată ieri de Fundaţia Polisano.
„Am avut privilegiul să văd acest proiect al unui centru de chirurgie cardiovasculară în Sibiu de-a lungul evoluţiei lui de la stadiul de idee şi până la ceea ce este astăzi. Sunt colaboratori de peste tot care vin aici să lucreze. Anul trecut am reuşit să pornim prima dată pe o finanţare de la Casa de Asigurări, derularea unor intervenţii la Sibiu. Faptul că centrul demonstrează că are capacitatea să desfăşoare în condiţii de securitate, în condiţii calitative de nivel european, intervenţiile pe care şi le asumă, este deschiderea pentru un nou pas, cel de-al doilea pas însemnând ca acest centru să fie nominalizat în ordinul ministrului Sănătăţii pentru a derula şi intervenţii pe copii. În acest moment, finanţare de la Casa Naţională există pe programul de chirurgie cardiovasculară pe mai multe acţiuni din cadrul programului. Încercăm să deschidem zona de finanţare şi pentru intervenţiile şi pe copii şi ne-am propus într-o primă etapă undeva în jur de 500.000 de lei, plecând de la realitate, faptul că cele aproape 60 de intervenţii realizate în centru demonstrează cu fapte că avem posibilitatea să o facem şi o facem foarte bine”, a spus directorul CJAS Sibiu, Vasile Spinean, citat de Agerpres.
În prezent, copiii care au nevoie de operaţii pe inimă din judeţul Sibiu şi cele limitrofe sunt diagnosticaţi de medicii de la Spitalul de Pediatrie, unde nu există însă posibilitatea să fie operaţi, iar intervenţiile se fac la spitalul privat. Acest parteneriat public-privat pentru copii de la Sibiu este considerat o premieră pentru medicina din România, de către cei de la Fundaţia Polisano. Copiii cu malformaţii congenitale din România pot fi operaţi zilnic doar la Institutul Inimii din Târgu Mureş, spune chirurgul Victor Costache. „Se estimează că peste 3.000 intervenţii chirurgicale cardiace sunt necesare anual pentru copiii români, dar în puţinele centre de profil din ţară se realizează numai 600 de operaţii”, susţin cei de la Fundaţia Polisano.
„În România sunt aproximativ o mie de copii cu malformaţii congenitale care se pierd în fiecare an şi în momentul de faţă există practic un singur om care luptă împotriva acestui flagel, profesorul Horaţiu Suciu de la Institutul Inimii din Târgu Mureş, care a reuşit pe baza muncii de peste 15 ani să înfiinţeze singurul centru funcţional, care operează zilnic urgenţe cardiovasculare copii”, a mai declarat chirurgul Victor Costache, cel care face parte din echipele de medici care operează copii la Sibiu.
Centrul de Chirurgie Cardiovasculară destinat afecţiunilor congenitale la copii de la Spitalul Polisano din Sibiu colaborează cu Spitalul de Pediatrie şi cu Universitatea „Lucian Blaga” şi aici operează medici români şi din străinătate.