Șanse de renaștere pentru gimnastica feminină românească

România s-a calificat în finala feminină pe echipe la gimnastică artistică, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris, la 12 ani de la precedenta sa participare, scrie AGERPRES.

Foto: AGERPRES

Tricolorele au prins ultima poziţie care ducea în finală (opt), cu 159,497 puncte, după ce au evolua în prima subdiviziune.

Echipa Statelor Unite, condusă de vedeta Simone Biles, a dominat calificările, totalizând 172,296 puncte. Celelalte finaliste sunt Italia (166,861), China (166,628), Brazilia (166,499), Japonia (162,196), Canada (161,563) şi Marea Britanie (160,830).

Foto: AGERPRES

Biles a fost cea mai bună la individual, cu 59,566 puncte, dar în finală s-a calificat şi Ana Maria Bărbosu, cu al 16-lea total (53,533), luându-le în considerare şi pe Chiles (SUA) şi Iorio (Italia), care nu au prins finala, echipele lor având deja câte două reprezentante.

Românca Sabrina Maneca Voinea s-a calificat în finalele de la bârnă şi sol, iar Ana Bărbosu a prins finala de la sol.

Sabrina Maneca Voinea a primit nota 14,000 la bârnă (a cincea în calificări), iar Ana Maria Bărbosu a fost a 17-a, cu 13,533 puncte, Amalia Ghigoarţă este a 30-a (13,266), iar Lilia Cosman a 41-a (12,833).

Foto: AGERPRES

La sol, Sabrina Maneca Voinea a fost notată cu 13,800 (a patra), Ana Maria Bărbosu a fost a 8-a (13,600), Amalia Ghigoarţă, a 16-a (13,333), iar Lilia Cosman, a 53-a (12,466).

Bărbosu a fost a 15-a la sărituri, cu o medie de 13,633, iar Amalia Ghigoarţă a 43-a la paralele 13,066. La paralele au mai evoluat Bărbosu (12,600 – 57), Lilia Cosman (11,333 – 76) şi Andreea Preda (10,933 – 79).

Finala feminină pe echipe va avea loc pe 30 iulie (19:15), pe 1 august este programată finala la individual compus (19:15), iar pe 5 august se vor desfăşura finalele la bârnă (13:38) şi sol (15:23).

Ultima finală în care a participat echipa echipa feminină a României a fost la JO 2012, la Londra, unde a obţinut medaliile de bronz.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*