SĂNĂTATE ÎNAINTE DE TOATE | Precizări de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la reluarea tipăririi și distribuției de carduri europene de sănătate

CNAS a semnat un Acord – cadru pentru o perioadă de 3 ani în baza căruia va fi reluată tipărirea și distribuția de carduri europene de sănătate, începând cu data de 15 noiembrie 2019.

În urma licitației desfășurate conform reglementărilor legale în vigoare, a fost atribuit acordul – cadru, la un preț unitar pentru un card european de 7 lei + TVA. Aceste costuri de producție și distribuție sunt suportate din FNUASS (Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate), beneficiarul primind cardul gratuit.

Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) oferă dreptul la asistență medicală devenită necesară în timpul şederii temporare pe teritoriul statelor membre UE, Spaţiul Economic European sau Confederaţia Elveţiană. Cardul european nu acoperă situaţia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al UE/SEE/Confederaţia Elveţiană în scopul obţinerii unui tratament medical planificat.

CEASS acoperă doar serviciile medicale obţinute de la furnizorii care fac parte din sistemul de securitate socială din ţara respectivă. Pentru anumite servicii, este posibil să fie necesară co-plata, chiar dacă în România aceleaşi servicii sunt decontate integral. Acest lucru depinde de sistemul de asigurări din ţara în care sunt acordate aceste servicii.

Cardul se eliberează la solicitarea asiguratului, care va depune în scris, la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, o cerere – tip. În termen de 7 zile de la depunerea solicitării, cardul va fi primit de asigurat la adresa de domiciliu, prin servicii poștale.

“Analizăm posibilitatea dezvoltării aplicației cardului european de sănătate în așa fel încât să nu mai fie obligatorie deplasarea solicitantului la casa de asigurări de sănătate, iar cererea de eliberare a cardului să poată fi transmisă și online”, a declarat președintele CNAS.

De asemenea, mentionăm că Certificatul de Înlocuire Provizorie a Cardului European de Sănătate, în perioada de valabilitate înscrisă pe document, oferă aceleași drepturi ca și Cardul European de Asigurări de Sănătate.

Perioada de valabilitate a Cardului European de Asigurări de Sănătate este de doi ani de la data emiterii.


Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*