Salvatorii au „casă“ nouă la Avrig

sediu ISU AvrigO nouă subunitate de intervenție a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu va fi inaugurată, maine după-amiază, la Avrig. Aceasta va deservi o populație de peste 30.000 de locuitori, având ca zonă de competență localitățile Avrig, Racovița, Cârța, Cârțișoara, Arpașu de Jos și Bruiu, inclusiv DN 7C Transfăgărășan și zona turistică Bâlea. „Scopul principal al înființării acestui punct de lucru este creşterea mobilităţii echipajelor de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de tipurile de risc specifice zonei de sud-est a judeţului“, au anunțat reprezentanții ISU Sibiu.

Cooperare între instituții

Personalul este asigurat prin redistribuirea de la celelalte structuri de intervenție ale ISU Sibiu. Subunitatea va funcţiona cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de capacitate medie cu modul de descarcerare și modul medical, o autospecială de lucru cu apă și spumă de capacitate mică de teren și o ambulanță SMURD. Costurile pentru construcţie au fost suportate de Consiliul Local Avrig prin Primăria Avrig şi Consiliul Judeţean Sibiu. Lucrările au început în 2012, iar contractul, în valoare de 1,4 milioane de lei, fără TVA, a fost încheiat cu firma BMT Trans SRL. În 2014 a fost încheiat un nou contract, în valoare de 372.000 de lei, cu SC Balor Cons SRL, cele două firme lucrând în paralel. Consiliul Judeţean a alocat 615.000 de lei pentru construirea obiectivului, în trei tranşe, din 2010 până în 2014. Diferenţa, precum şi cheltuielile cu utilităţile, mobilierul şi amenajarea drumului de acces şi a curţii interioare au fost suportate de municipalitatea avrigeană.

Așteptați la Avrig

La inaugurare au fost invitaţi să participe preşedintele Klaus Iohannis, vicepremierul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, secretar de stat dr. Raed Arafat, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonel dr. Nicolae Cornea, precum şi numeroase oficialităţi locale şi judeţene. (D.M.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*