Salvați din incendiu de doi polițiști sibieni

Azi-noapte, în jurul orei 01,30, la Dispeceratul IPJ Sibiu a fost sesizată producerea unui incendiu într-o locuință de pe strada Siretului. Doi polițiști de ordine publică au intervenit de urgență și au scos imediat cele două persoane prăbușite în garsoniera plină de fum, salvându-le viața.

Agentul șef adjunct Călin Sinea și agentul șef adjunct Adrian Vulcu au fost îndrumați, prin dispecerat, să intervină pentru a acorda sprijin echipajelor de pompieri solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu, după ce o femeie a sesizat că dintr-o garsonieră de pe strada Siretului iese fum dens.

Ajunși la locul intervenției inaintea echipajelor specializate din cadrul ISU Sibiu, polițiștii au spart ușa de acces și au pătruns în locuință după ce au auzit strigătele de ajutor ale uneia dintre persoanele aflate în interior.

În baia și în camera locuinței, polițiștii au găsit un bărbat și o femeie, aproape inconștienți din cauza fumului dens și înecăcios, i-au scos și i-au așezat într-o zonă aerisită, astfel încât, după sosirea echipajelor medicale și transportarea lor la spital, victimele și-au revenit, fiind acum în afara oricărui pericol.

„Colegii noști și-au făcut datoria de oameni în primul rând punându-se în pericol pentru a salva viața semenilor. Asemenea gesturi merită prețuite și merită amintite, pentru că a fi polițist nu înseamnă a aplica sancțiuni, ci înseamnă a salva vieți”, spune Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*