Turiştii aflaţi în zona de munte din judeţul Sibiu, care au nevoie de ajutor şi sună la 112, vor avea, din decembrie, posibilitatea să fie sfătuiţi chiar de un salvamontist, acesta fiind primul dispecerat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din România care va avea, de dimineaţa până seara, la ora 22.00, un dispecer salvator montan, a anunţat Adrian David, șeful Salvamont Sibiu, într-o conferință de presă. „Pe partea de salvare montană, o să avem şi partea de dispecerizare. La dispeceratul integrat de la ISU o să fie şi un dispecer Salvamont, o să fie un salvator montan, care va prelua solicitările care provin din zona montană. Este primul judeţ care va asigura un astfel de dispecerat“, a spus David, citat de Agerpres.
Din 1 decembrie
Şeful Salvamont Sibiu a explicat că dispecerul salvamontist va începe munca la 112, încă din 1 decembrie, urmând să dea sfaturi şi să-i ajute pe toţi turiştii sau aparţinătorii acestora, care suferă accidente sau se rătăcesc în munţi, în judeţul Sibiu. Cele mai multe accidente se produc după ora 15.00, potrivit salvamontiștilor. „Va fi în permanenţă, pe durata zilei, până la ora 22.00, iar în situaţii excepţionale, când este un accident de amploare, dispecerul care a fost pe timpul zilei va rămâne la dispoziţia dispeceratului şi îşi va continua activitatea. Am făcut o analiză privind orele la care se produc accidentele. Majoritatea solicitărilor vin după ora 15.00. Cele mai multe sunt undeva între 18.00-19.00, 20.00 chiar, acolo este vârful de solicitare“, a explicat David.