Salariul minim se majorează în avans de la 1 noiembrie, cu 2 luni înainte de termenul anunţat iniţial Surpriza este creşterea salariului minim cu 20% pentru absolvenţii de învăţământ superior şi cei cu 15 ani vechime, adică circa 1 milion de angajaţi.
Guvernul a anunţat creşterea în avans a salariului mi-nim pe econo¬mie de la 1 no¬iem¬brie, de la un sala¬riu minim brut actual de 1.900 de lei până la 2.080 de lei salariu minim brut.
Salariul minim brut pe economie ar fi trebuit să crească de la 1 ianuarie 2019 până la 2.050 de lei. Conform noii creş¬teri, salariul minim net va trece de la 1.162 de lei la 1.263 de lei, deci fiecare sa¬lariat care se încadrează la acest nivel va câştiga în plus 101 lei la salariu, de la 1 noiembrie 2018.
Anunţul, făcut sâmbătă de Ministrul Muncii Olguţa Vasiles¬cu, a luat prin surprindere sindi¬catele şi patronatele, angajaţii şi companiile.
Însă măsura de a devansa creşterea salariului cu două luni înainte de termenul anunţat iniţial şi de a trece direct la un salariu mai mare cu 30 de lei faţă de cel an-terior anunţat (2.080 de lei pe lună faţă de 2.050 de lei pe lună pre¬văzut pentru ianuarie) are efec¬te şi mai mari pentru econo¬mie, pentru că se prevede totodată creşterea salariului mi¬nim pentru angajaţii cu studii superioare şi pentru cei cu 15 ani vechime.
Astfel, toţi angajaţii cu studii su¬perioare şi cei care au peste 15 ani vechime vor trebui să primeas¬că de la 1 noiembrie 2018, deci pe ultimele 2 luni din acest an, un salariu minim brut de 2.350 de lei.
Aceasta înseamnă o creştere cu 20% a salariului net, de la 1.162 de lei în prezent, până la 1.413 lei, deci un plus de 251 de lei pen¬tru fiecare salariat.
Din cei aproxima¬tiv 5 milioane de sa¬lariaţi din România, 1,5 milioane au astăzi salariul minim pe economie