Doi din cinci angajaţi români se declară nemulţumiţi de situaţia lor profesională actuală şi iau în calcul o schimbare de job anul acesta, iar unul din cinci persoane consideră că lucrează în domeniul nepotrivit.
De asemenea, puţin peste 10% dintre angajaţii care iau în calcul o schimbare de carieră se gândesc să îşi caute de lucru în afara ţării, potrivit unui sondaj realizat de BestJobs, una dintre platformele majore de recrutare online din România.
Salariul, motivul principal pentru care ne dorim schimbarea
Mai mult de jumătate din cei care se gândesc la o schimbare majoră în 2019 sunt nemulțumiți de salariul actual și își doresc o leafă mai mare, 39% se plâng de lipsa oportunităţilor suficiente pentru dezvoltare profesională, iar 28,5% au nevoia de schimbare a angajatorului, a mediului de lucru ori a echipei.
„Alţi aproape 18% dintre cei care se gândesc să-şi schimbe jobul nu se simt motivaţi în poziţia actuală, 14% îşi doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenţi este dificil să avanseze în cadrul companiei. Nu în ultimul rând, aproximativ 27% susţin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potriveşte cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaţilor care se gândesc la o reconversie profesională”, se arată în comunicatul remis de BestJobs.
Pentru circa 86% din respondenți, cele mai importante două criterii la evaluarea unui potențial job sunt, la egalitate, salariul şi beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru. În premieră, programul de lucru contează la fel de mult ca pachetul salarial la evaluarea unei oferte de job, potrivit directorului general al BestJobs, Călin Fusu.
Angajatorii iau măsuri pentru reducerea costurilor
În urma majorării salariului minim pe economie de la 1 ianuarie, mai mult de jumătate dintre angajatori susțin că vor lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor cu personalul. Circa un sfert dintre angajatori se gândesc la reduceri de personal, fie prin comasarea anumitor funcții/responsabilități, fie prin restructurarea anumitor poziții sau prin automatizarea de procese care ar elimina resursa umană aferentă, în timp ce 14% analizează restrângerea pachetelor de beneficii extra-salariale.
Pentru 12% dintre companiile angajatoare, majorarea salariului minim va determina cel mai probabil înghețarea altor creșteri salariale planificate la nivel de companie pentru acest an. Restul de 49% nu prevăd vreun impact pe care salariații să îl resimtă.
Sondajul BestJobs a fost realizat în perioada 23 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019, pe un eşantion de 1.411 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban, respectiv pe un eşantion de 382 companii mici, medii şi mari din România.