Salarii mai mari pentru Cindrea, Șovăială și Luca

Ioan CindreaCadou de sărbători în ultima ședință de anul acesta a Consiliului Judeţean Sibiu. Aleșii au aprobat, ieri, o majorare de 10 la sută la salariile preşedintelui Ioan Cindrea (PSD) şi a celor doi vicepreşedinţi, Constantin Şovăială şi Marcel Luca (ambii PNL). Astfel, începând cu data de 1 decembrie, Cindrea va încasa lunar 7.240 de lei net, iar secunzii săi, câte 6.458 lei.

Proiectul de hotărâre a ajuns pe masa consilierilor judeţeni în urma publicării în Monitorul Oficial, pe 25 noiembrie, a Legii nr. 293/2015, privind aprobarea OUG nr. 35/2015, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost adoptate şi proiectele de hotărâre care prevedeau majorarea cu câte 10 sau 25 la sută a lefurilor directorilor instituţiilor subordonate Consiliului Local, respectiv Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor Sibiu, Camera Agricolă a judeţului Sibiu, Serviciul Public Judeţean Salvamont, Serviciul Public Sala Transilvania, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*