Tot mai mulţi localnici din Sadu folosesc soluţia de e-administraţie a Primăriei.
„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, taxele şi impozitele locale s-au putut plăti atât în platforma online de pe portalul Primăriei, cât şi la casierie. Până la data de 4 ianuarie, 40 de contribuabili au achitat taxele şi impozitele locale din care 18 au plătit online prin intermediul portalului. Le mulţumim cetăţenilor pentru creşterea gradului de utilizare a platformei ePRIMARIA!“, transmit reprezentanţii administraţiei locale.
Pe lângă plata impozitelor şi taxelor, pe sadu.ro/primaria-online, cetăţenii pot depune şi cereri pentru lemne de foc, urbanism, asistenţă socială sau registrul agricol.