Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” Sibiu în colaborare cu TNRS a finalizat repetiţiile pentru un nou spectacol: „Să nu mă părăsești”, o dramatizare după romanul cu același titlu de Kazuo Ishiguro, în regia Mădălinei Timofte. Avanpremiera va avea loc sâmbătă, 14 februarie, ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte Sibiu, iar premiera oficială a spectacolului va avea loc duminică, 15 februarie, ora 20:00.
Tragic, emoţionant, tensionat şi cu un final surprinzător, „Să nu mă părăsești” este unul dintre cele mai bune romane ale lui Kazuo Ishiguro, nominalizat la Booker Prize, National Book Critic Circle Award şi Arthur C. Clarke Award şi inclus pe lista celor mai bune cărţi ale anului în The New York Times, Publishers Weekly şi în numeroase alte reviste prestigioase. Povestea se petrece într-o şcoală privată din Anglia, unde nimic nu este ce pare a fi. E normal ca orice copil să creadă că e special, dar elevii de la Hailsham sunt atât de speciali, încât vizitatorii şcolii se feresc de ei şi doar din întâmplare aceştia îşi descoperă originile şi destinul ieşite din comun: ei sunt, de fapt, clone, produse de laborator menite să furnizeze organe de schimb pentru „oamenii adevăraţi”. Aici se naşte însă şi o tulburătoare poveste de dragoste, între trei tineri, Kathy, Ruth si Tommy, care încearcă să se desprindă de acest sistem, să fie diferiţi. În timp s-a născut şi o legendă: aceia dintre ei care demonstrează că se iubesc cu adevărat, pot să-şi schimbe destinul şi să iasă din tiparul prestabilit al vieţii lor. Ramâne să vedem daca legenda se va împlini în cazul celor trei personaje…
Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrului din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 17.
sâmbătă, 14 februarie, ora 20:00 – avanpremieră
duminică, 15 februarie, ora 20:00 – premieră
la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte Sibiu
SĂ NU MĂ PĂRĂSEȘTI
dramatizare după romanul cu același titlu de Kazuo Ishiguro
REGIA/ SCENOGRAFIA: Mădălina Timofte; CONCEPT VIDEO: Sergiu Lupşe; DISTRIBUŢIA: Petra Rada Constantinov, Iulia Popa, Alexandru Malaicu, Alexandra Șerban, Cristina Blaga, Alexandru Curta, Anton Balint, Lisa Angela, Tudor Răileanu, Alexandru Dobriță, Maria Tomoiagă.
durata aproximativă: 1h 40min
preţ bilet: 10 lei / 5 lei
Daniela Plopeanu