Să fie Folk! Festivalul „Mediaș-Cetate Seculară”, la borna 39!

Festivalul concurs de muzică folk „Mediaș-Cetate Seculară” 2025 se va desfășura în perioada 24-25 Ianuarie. Va cuprinde concursul național de muzică folk și 2 seri de recitaluri cu invitați de marcă: Adrian Ivanițchi, Adrian Bezna, Maria Magdalena Dănăilă, Maria Gheorghiu, Magda Pușkaș și Marius Suciu, poetul Sorin Poclitaru. Organizatorii festivalului sunt Asociaţia Culturală Mediaș Cetate Seculară, în parteneriat cu Primăria municipiului Mediaș și Asociația Mediaș 750 de Ani.

foto: facebook/Festivalul Medias-Cetate Seculară

Pregătirile pentru ediția a 39-a a Festivalului de muzică folk „Mediaș Cetate Seculară” au intrat în linie dreaptă. Înscrierile s-au făcut în perioada 1-12 ianuarie 2025. Festivalul se desfășoară și anul acesta sub auspiciile Unirii Principatelor Române. 

Program:

Vineri, 24 Ianuarie 2025
Sala Traube, orele 14:00 – 16:00 Concurs
18:00-20:00 – recitaluri
Grupul ZORI – laureați festival 2024
ADRIAN IVANITCHI
ADRIAN BEZNA
 
Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025

Sala Traube, orele 18:00 – 20:00, Gala Laureaților
recitaluri:
MARIA MAGDALENA DĂNĂILĂ
MARIA GHEORGHIU
MAGDA PUSKAS & RARES SUCIU
Invitat: poetul SORIN POCLITARU

Programul este în curs de actualizare, anunță organizatorii.
Preț bilet: 25 lei/seară, disponibile AICI și la Centrul de Informare Turistică Mediaș.
 
La ediţia 2025 a Concursului de muzică folk „Mediaș-Cetate Seculară” pot participa solişti şi grupuri folk. Nu a fost acceptată înscrierea în calitate de concurent a cantautorilor cu experiență, care au lansat albume și/sau au participat ca invitați cu recitaluri în alte festivaluri. Vârsta minimă a participanților trebuie să fie de 14 ani împliniţi la data înscrierii.

Criterii de jurizare
 
Concurenții vor prezenta pe scena festivalului două melodii folk. Cântecele prezentate trebuie să fie interpretate în limba română. Evaluarea reprezentaţiilor din seara concursului va fi efectuată de către un juriu alcătuit din personalităţi ale genului. Juriul va ţine cont de interpretare, compoziţia muzicală, prezenţa scenică, impresia artistică şi originalitatea. Criteriile de evaluare şi punctare a concurenţilor, în ordinea importanţei lor, sunt interpretarea, compoziţia muzicală, în mod deosebit, se va aprecia şi puncta de către juriu prezentarea în concurs a compoziţiilor muzicale proprii iar, fiindcă festivalul se
desfășoară sub auspiciile Unirii Principatelor Romane, se va acorda punctaj suplimentar pentru compoziții cu temă patriotică. Totodată, juriul va puncta prezența scenic, impresia artistică și originalitatea.
desfășoară sub auspiciile Unirii Principatelor Romane, se va acorda punctaj suplimentar pentru compoziții cu temă patriotică. Totodată, juriul va puncta prezența scenic, impresia artistică și originalitatea.

5 premii

La ediția din acest an a festivalului de muzică folk vor fi acordate un număr de cinci premii. Este vorba Trofeul „Mediaş-Cetate Seculară” care este în același timp și Premiul I,  al cărui câștigător va primi și suma de 2.000 leiPremiul II în valoare de 1.500 lei, Premiul III în valoare de 1.000 lei, Premiul Special al Juriului de 700 lei şi Premiul de Popularitate în valoare tot de 700 lei. Ultimul va fi acordat în baza voturilor publicului spectator. Totodată, se vor mai acorda alte premii acordate de sponsori şi colaboratori. Solistul sau grupul distins cu Trofeul Festivalului va participa la ediţia din anul următor în calitate de invitat în recital.

Festival de tradiţie

Început în anul 1974, Festivalul Concurs „Mediaş-Cetate Seculară” a reprezentat locul de debut pentru numeroşi tineri pasionaţi de muzică şi poezie, care au reuşit să răzbată dincolo de porţile sufletului omenesc. Pe scenele din municipiul Mediaş, în zilele şi nopţile de festival, au oferit recitaluri extraordinare atât laureaţi ai ediţiilor precedente, cât şi interpreţi consacraţi din muzica românească. Printre aceştia s-au numărat Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Gheorghe Gheorghiu, Ducu Bertzi, Vali Şerban, Grupul Ecoul, George Ani, George Munteanu, Elena Cârstea, Mădălina Manole, Anca Ţurcaşiu, Daniel Iordăchioaie, Ioan Gyuri Pascu, Victor Socaciu, Vasile Mardare şi Emeric Imre.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura