Primăria Sibiu și constructorul SC Geiger Transilvania SRL au semnat joi, 7 iulie, contractele de execuție a lucrărilor de modernizare pentru primele trei loturi de străzi de pământ, cu finanțare din împrumutul contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Constructorul a fost desemnat câștigător pentru toate cele trei contracte în urma unor proceduri de achiziție organizate în acest scop.
“Străzile vor intra pe rând în lucru, dar vom interveni mai întâi pe străzile pe care EON Gaz și-a reabilitat rețeaua proprie. Din cele 17 străzi pentru care am contractat acum lucrările de modernizare, societatea de gaz mai trebuie să își modernizeze rețeaua pe străzile Călan, Armoniei și Traian.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Cele trei loturi însumează 17 străzi de pământ din cartierele sibiene:
Lotul 1: Zona Lupeni. Valoarea contractului încheiat este de 2.139.052,73 lei, pentru lucrări pe următoarele străzi:
- Porumbeilor: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, crearea de locuri de parcare și a unor alveole înierbate pentru arbori
- Rândunelelor: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea sistemului de iluminat public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor
- Anul 1907: modernizarea rețelei de apă și canalizare, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor și amenajarea de alveole înierbate pentru arbori
- Armoniei: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și crearea de locuri de parcare
- Traian: extinderea rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor.
Lotul 2: Zona Marmeladă. Valoarea contractului încheiat este de 2.669.158,26 lei, pentru lucrări pe următoarele străzi:
- Mărului: modernizarea rețelei de canalizare pluvială, a carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi
- Părului: modernizarea rețelelor de apă, canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi
- Vișinilor: modernizarea rețelelor de canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi
- Fragilor: modernizarea rețelelor de apă, canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi
- Prunelor: modernizarea rețelelor de canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi
- Nucului: modernizarea rețelelor de canalizare și canal pluvial, modernizarea carosabilului și a trotuarelor și amenajarea de zone verzi
Lotul 3: Zona Obor–Viitorului. Valoarea contractului încheiat este de 4.228.691,28 lei, pentru lucrări pe următoarele străzi:
- Berzelor: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, crearea de locuri de parcare și a unor alveole înierbate pentru arbori
- Gheorghe Șincai: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor alveole înierbate pentru arbori
- Sălciilor: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor alveole înierbate pentru arbori;
- Oltului: modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor și crearea de locuri de parcare.
- Octavian Smigelschi: modernizarea rețelei de apă, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor și crearea de locuri de parcare
- Călan: modernizarea iluminatului public, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea carosabilului și trotuarelor și crearea de locuri de parcare
Termenul de execuție a lucrărilor pe toate străzile enumerate mai sus este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.