S-au instruit cu fonduri europene

 

Proiectul de formare și perfecționare a personalului societății derulat de Hidroelectrica și-a atins obiectivele stabilite și a ajuns în etapa finală, de diseminare externă a rezultatelor obținute. Obiectivul principal al proiectului finanțat din fonduri europene a fost crearea unui nucleu de specialiști și manageri în îmbunătățire procese, certificați CNFPA, care să continue, până în anul 2014, instruirea angajaților Hidroelectrica. Bugetul total al proiectului a fost de 1.465.000 lei, din care contribuţia Hidroelectrica 600.000 lei, respectiv 40,95% şi asistenţa financiară nerambursabilă 865.000 lei, respectiv 59,05%.

 

Ultima etapă

 

Diseminarea externă se desfășoară, în luna aprilie, în toate cele 13 sucursale și la sediul central din București al Hidroelectrica. În cadrul acestei etape, Hidroelectrica va anunța astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul Sucursalei Hidrocentrale Sibiu, rezultatele proiectului “Formarea şi perfecţionarea personalului societăţii, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a resurselor umane, bazată pe principiile îmbunătăţirii continue a întregii activităţi, în scopul creşterii capacităţii de adaptare a societăţii la mediul economic în schimbare” implementat timp de 21 de luni, începând cu 1 august 2010.

 

90% până în 2014

 

Rezultatele  principale ale proiectului au fost: sensibilizarea a 120 de salariați cu privire la principiile îmbunătățirii continue a proceselor (decembrie 2010 – ianuarie 2011), formarea a 45 de specialiști îmbunătățire procese, certificaţi de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor  (februarie – iunie 2011), formarea a 15 manageri îmbunătățire procese, certificați de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (septembrie – noiembrie 2011), elaborarea strategiei și a procedurilor de lucru pentru implementarea filosofiei îmbunătățiriii continue  a proceselor în Hidroelectrica (decembrie 2011), precum şi diseminarea internă a rezultatelor proiectului – program de conștientizare a 1.005 salariați (ianuarie – martie 2012), reprezentând peste 17% din personalul societății. Până la finele anului 2014 vor fi instruiți 90% din angajații Hidroelectrica, folosind personalul propriu format în cadrul proiectului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*