S-au finalizat lucrările la autostrada Orăștie – Sibiu. Homor se îmbățoșează: „Pot vorbi la trecut de «groapa» de la Cunța” | FOTO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a a finalizat lucrările la Orăștie – Sibiu în regie proprie, au anunțat reprezentanții companiei de drumuri, într-un comunicat de presă.

“A fost un proiect care ne-a pus la încercare, dar care a demarat o nouă abordare a proiectelor pe care le avem în perspectivă. Acest proiect a fost o piatră de încercare atât pentru echipa care a lucrat efectiv – ingineri, responsabili cu calitatea, mecanici, şoferi, muncitori… dar mai ales pentru echipa care a manageriat acest proiect. Orice început este greu, dar dacă el este un succes, trebuie continuat, multiplicat. S-a creat deja un vector de urmat în ceea ce priveşte implementarea proiectelor. Asta înseamnă că noi, Compania, trebuie să continuăm să ne pregătim proiectele, să ne stabilim foarte clar procedurile, să ne asumăm deciziile și în mod deosebit să ne obișnuim să colaborăm între noi, să ne responsabilizăm și să monitorizăm îndeaproape tot ceea ce facem pentru finalizarea cu bine a proiectelor”, a comentat directorul general Cătălin Homor.

homor

Despre problemele despre autostradă, Homor susține că asumarea unei soluții a fost „un act de curaj”. „Orăștie – Sibiu a fost – acum pot vorbi la trecut de «groapa» de la Cunța -un proiect de care, la început, am fost șocat, indignat și, mai apoi, determinat să-l finalizez. Când am început acest proiect, pentru cei mai mulţi dintre noi a fost un act de curaj, o provocare. Acum, când l-am terminat, mi se pare un act de normalitate: am finalizat un proiect despre care s-a crezut că este sortit eșecului. Împreună cu colegii mei ne-am mobilizat și indiferent de greutățile pe care le-am întâmpinat, le-am analizat și am găsit soluții pentru fiecare în parte. Am fost criticați și asta ne-a ambiționat. Cu toate astea, cu multă muncă, răbdare, perseverenţă şi control am reuşit să schimbăm în bine atitudinea faţă de deciziile managamentului companiei şi asumarea proiectelor până la capăt. Cu acest proiect am demarat un amplu proces de reorganizare şi reformare a CNADNR-ului, acordând colegilor nostri din DRDP-uri şansa şi puterea de a se implica la capacitate maximă şi cu adevarat în procesul realizării proiectelor. Cu acest proiect am început să funcţionăm într-un sistem unitar, diminuând distanţa dintre cei din Central şi cei din teritoriu. Cu acest proiect încercăm să readucem compania la un nivel de recâştigare a încrederii şi de recunoaştere. Am început un drum şi ceea ce este cel mai important este să se continue acest drum cu proiecte noi, de anvergură. Acest mod de implementare a proiectelor dă posibilitatea dezvoltării infrastructurii rutiere şi este un mod de a sancţiona eventualii constructori neserioşi. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect şi în mod special echipei din şantier care ne-a demonstrat tuturor că se poate”, a precizat șeful companiei de drumuri.

463

Începând de astăzi, ora 14.00, traficul va fi reluat, fără restricții, cu respectarea Codului Rutier, au mai anunțat cei de la compania de drumuri.

239

Ieri, Comisia de Inspecție Tehnică, împreună cu reprezentanți ai Poliției Rutiere, a inspectat lucrările executate pe sectorul cuprins între km 60+500 – km 60+600. De asemenea, au fost vizitate și analizate și celalalte puncte remediate de pe lotul III. În urma vizualizării și analizării calității lucrarilor care a facut obiectul contractului „Servicii de proiectare constând în întocmirea PT+DDE și Asistență Tehnică pentru zona cuprinsă între km 60+500 și 60+700 și pentru remedierea degradărilor constatate în vederea redeschiderii traficului rutier la obiectul de investiții Autostrada Orăștie – Sibiu Lotul 3”, Comisia a constatat că sunt îndeplinite condițiile necesare deschiderii traficului rutier în deplină siguranță. Au fost verificate testele efectuate de către CESTRIN cu echipamente specializate privind capacitatea portantă, rugozitatea și planeitatea sectorului de autostradă Cunța – Săliște. La fazele determinante pe timpul execuției lucrărilor de remedire a participat și Inspectoratul de Stat în Construcții, conform legislației în vigoare. Laboratorul propriu al D.R.D.P. Cluj a asigurat asistența tehnică de specialitate pe timpul executării lucrărilor. Comisia a constatat că lucrările efectuate corespund din punct de vedere tehnic și calitativ, respectând reglementările în vigoare.

218

De asemenea, având în vedere problemele identificate în execuția acestui lot de către antreprenorul cu care a fost reziliat contractul, Compania a decis expertizarea întregului lot III, Orăștie – Sibiu. În prezent, procedura de achiziție a expertizei este în desfășurare.

246

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*