Astăzi s-au deschis înscrierile pentru Sibiu Rally Challenge, eveniment dedicat vehiculelor istorice programat în perioada 18 – 20 august. Competiția de la Sibiu este prima din România înscrisă în calendarul internațional al Federației Internaționale de Vehicule Istorice (FIVA). Înscrierile sunt deschise până pe 18 august. Traseul de aproximativ 430 km scoate în evidență cele mai frumoase zone din județul Sibiu.
Odată cu deschiderea înscrierilor pentru Sibiu Rally Challenge a fost finalizat și traseul competiției dedicate vehiculelor istorice. Astfel, un traseu de 430 kilometri îi va purta pe concurenți prin cele mai frumoase locuri din județul Sibiu, punctele de atracție principale fiind Biertan, Păltiniș, Poiana Sibiului și, desigur, celebrul Transfăgărășan.
Timp de două zile concurenți vor descoperi un traseu spectaculos și plin de provocări în competiția care pune acum orașul Sibiu și pe harta celor mai importante evenimente internaționale dedicate mașinillor istorice și a mașinilor de curse care au scris istorie în lumea sporturilor cu motor. „Să descoperi cele mai frumoase locuri din Sibiu la volanul unei mașini de epocă este fabulos. Sibiu Rally Challenge redă perfect spiritul, tradițiile și valorile județului nostru și sunt sigur că ne vom atinge scopul, acela de a promova și mai mult Sibiul la nivel internațional”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.
Taxa standard de participare pentru Sibiu Rally Challenge este de 65 de euro, dar organizatorul oferă și pachete speciale cu cazare și toate facilitățile incluse, inclusiv închirierea unei mașini de concurs. „Sibiu Rally Challenge nu este un eveniment dedicat doar proprietarilor de mașini de epocă. Este un eveniment pentru toți cei care doresc să descopere un oraș senzațional la volanul unei mașini legendare și era foarte important să oferim pasionaților și posibilitatea de a-și închiria aici o mașină cu care să poată concura în această competiție”, a continuat Sorin Itu.
Concurenții se pot înscrie la una din cele două clase distincte, regularitate clasică și regularitate sportivă, iar vehiculele sunt împărțite pe categoriile B, C, D, E, F, G și H, în funcție de anul de fabricație al mașinii, între 1905 și 1986. De asemenea, va exista, la fel ca și la alte mari competiții internaționale, categoria Young Timer pentru mașini produse după 1987.
“Etapa de la Sibiu este a patra etapă din Campionatului Raliurilor de Regularitate pentru Vehicule Istorice a Retromobil Club România. Ținând cont că are un coeficient mare care poate influența decisiv clasamentele, se așteaptă o participare numeroasă la cele două categorii. Chiar ieri mi-au confirmat participare piloții greci Petros Vassilopoulos și Nikos Koliopoulos care au câștigat cupe săptămâna trecută la Raliul Acropolis Istoric, atât la general, cât și la categoriile lor. Așadar, piloții locali vor avea și concurență internațională care va ridica nivelul evenimentului”, a spus George Ladopoulos, președintele Comisiei Sportive a Retromobil Club România.
Sibiu Rally Challenge va începe de joi, 18 august, de la ora 19:00, cu o sesiune de antrenamente și startul festiv în centrul orașului. Ziua de vineri, 19 august, va începe la ora 10:30, cu prezentarea oficială a echipajelor, urmând ca startul să se dea la ora 12:30 din Piața Mare a orașului Sibiu. Sâmbătă, 20 august, startul este programat pentru ora 08:00, iar festivitatea va avea loc la ora 21:00, tot în Piața Mare a orașului.