S-a semnat contractul pentru modernizarea a zece străzi din zona Terezian – Viile Sibiului

Contractul pentru proiectarea și modernizarea a zece străzi din zona Terezian – Viile Sibiului a fost atribuit în urma unei proceduri electronice de achiziție publică.

Asocierea Comtram – SC DPC SA – Geiger Transilvania – Electron Impex SRL – Neoplan SRL a semnat contractul în valoare de 6.729.931,36 lei, fără TVA pentru realizarea proiectării și execuția lucrărilor de modernizare a următoarelor străzi: Crișului, Odessa, Viile Sibiului, Traian Demetrescu, Ghețăriei, Mureșului, Bujorului, Ecaterina Teodoroiu, Petru Maior și Lăptăriei. “Am contractat lucrările pe primul dintre cele trei pachete de străzi care vor intra în lucru anul acesta, având ca termen de finalizare 30 de luni. Noi sperăm însă să existe o mobilizare foarte bună de partea constructorului pentru a finaliza lucrările cât mai repede, pentru că avem resursele financiare pentru achitarea lucrărilor. Subliniez faptul că este vorba de străzi neamenajate cu asfalt situate în cartierele sibiene, pentru că acestea reprezintă o prioritate pentru noi. Procedurile pentru celelalte două pachete de străzi sunt în curs în prezent și, dacă totul merge bine, vom semna contractele în prima jumătate a anului” a precizat primarul interimar Astrid Fodor.

Prima etapă – proiectarea. Înainte de începerea efectivă a lucrărilor pe aceste străzi, asocierea câștigătoare are termen de 3 luni să realizeze și să predea municipalității proiectele tehnice și detaliile de execuție pentru modernizarea celor 10 străzi.

Lucrările efective vor începe după realizarea proiectării, termenul de execuție a acestora pentru întreg pachetul fiind de 30 de luni. Perioada de garanție oferită de constructor este de cinci ani.

Lucrările propuse pe fiecare stradă:

  • Pe străzile Odessa și Petru Maior: modernizarea rețelelor de apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială și amenajarea carosabilului și trotuarelor.
  • Pe străzile Crișului, Bujorului și Ecaterina Teodoroiu: modernizarea rețelelor de apă și a canalizării unitare; amenajarea carosabilului și a trotuarelor.
  • Pe strada Viile Sibiului: modernizarea rețelelor de apă și canal menajer; amenajarea carosabilului și a trotuarelor
  • Pe strada Mureșului: modernizarea rețelei de apă potabilă (rețeaua de canalizare a fost deja modernizată); amenajarea carosabilului și a trotuarelor
  • Pe strada Lăptăriei: modernizarea rețelei de canalizare menajeră; amenajarea carosabilului și a trotuarelor (rețeaua a fost modernizată în anii precedenți).
  • Pe străzile Traian Demetrescu și Ghețăriei: amenajarea carosabilului și a trotuarelor (rețelele de apă și canalizare au fost deja modernizate în anii precedenți)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*