S-a născut fără vedere. Celor pe care-i întâlnește le spune „Mă bucur să te văd”

Florentina iubește oamenii și sportul. S-a născut fără vedere, iar celor pe care-i întâlnește le spune „Mă bucur să te văd”, dar și „La revedere”, declarându-se, încă din start, un om absolut normal.
FOTO: Consiliul Județean Sibiu
Și-a dorit mult să participe la ediția aniversară, a 10-a, a Duathlon Challenge, să concureze umăr la umăr cu sutele de iubitori ai sportului veniți din întreaga țară să alerge și să pedaleze în Muzeul Astra și pe drumul județean ce leagă Sibiul de Rășinari.
Așa a luat ființă echipa „Luptătorii”: Marcel Luca – alergător, Florentina Popa și Thomas Roth – cicliști pe bicicletă tandem.
A fost o muncă în echipă: alergătorul a parcurs 5 kilometri, cicliștii alți 20, pentru ca finalul, de 2,5 kilometri, să revină tot alergătorului.
Trei medalii și un zâmbet larg sunt mărturii ale unei zile reușite, cu mult soare de toamnă blândă.
„Mi-am văzut încă o dorință împlinită, ne revedem la următoarea ediție!”
„Sunt cuvintele Florentinei, care ne-a făcut o demonstrație de normalitate. Asemeni ei sunt și alți oameni care așteaptă să fie văzuți și integrați, oameni de la care, noi toți, avem de luat aminte. Pentru că, asemeni Florentinei, ei sunt adevărații luptători!”, este mesajul postat de Consiliul Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*