S-a încheiat ultima ediție a Școlii de vară derulată în cadrul proiectului Bridge Summer School-ULBS

După cinci ani de implementare, proiectul Bridge Summer School – ULBS a ajuns la final. Cei 61 de elevi participanți la Școala de vară din acest an s-au întors în localitățile de proveniență, respectiv Horezu, Bălcești, Sighișoara, Alba Iulia, Târnăveni.

Foto: ULBS

Pentru două săptămâni, aceștia au locuit în Căminul 3 al ULBS, au luat masa la cantină și au participat la ateliere în cadrul celor nouă facultăți. Pe lângă activitățile din diverse domenii de specialitate, au fost implicați și în activități recreative și sportive: bowling, teatru, o  vizită la Muzeul Astra, escaladă în Arka Park Păltiniș. La acestea s-au adăugat o întâlnire cu reprezentanți ai tuturor asociațiilor studențești care activează la nivelul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și ateliere de consiliere și orientare în carieră, marketing personal și antreprenoriat.

Elevii au apreciat foarte mult întregul program, s-au simțit cu adevărat studenți și o parte dintre ei așteaptă să revină la acest rol la finalul liceului. Dorința lor cea mai mare, după cele două săptămâni, a fost ca durata școlii de vară să fie prelungită!

Școala de vară a fost finanțată prin programul ROSE. Cu ediția din acest an, 601 de elevi de liceu au trăit experiența de student ULBS pentru două săptămâni. O parte dintre ei au revenit la experiența completă, devenind din participanți la o școală de vară, studenți ai  Universității „Lucian Blaga” din Sibiu!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*