S-a ales cu dosar după ce a furat foarfece electrice pentru tuns animale

Polițiștii din Săliște au reținut ieri un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Jina, cercetat penal pentru furt calificat.

Tânărul este bănuit că, în perioada 24.08 – 04.09, ar fi sustras 5 foarfece electrice pentru tuns animale din anexa gospodăriei unei vecine.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 5.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 7 septembrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii tânărului pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*