S-a ales cu amendă și a rămas și fără lemne

În cursul zilei de 19 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au desfășurat acțiuni specifice pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.

Cu această ocazie, în jurul orei 11,00, pe DJ 106, în zona localității Bârghiș, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un localnic în vârstă de 32 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul transporta cantitatea de  1,24 mc de material lemnos fără a deține documente legale de transport.

În consecință, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, lemn de foc, de esență fag și carpen, a fost confiscat și predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*