Declarația Ruxandrei Cibu Deaconu, USR Sibiu, după ce liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă de la prezidențiale.
„Raluca Turcan, campioana gafelor în politica sibiană și națională, recunoscută și peste hotare pentru agramatismele și „aforismele” de clasa a doua pe care le enunță prin conferințe de presă și prin interviuri, cea care i-a urat La mulți ani! baronului Brukental și a trimis șoferii să petreacă mai mult timp în trafic, cea care a devenit celebră pentru omul viu care se trezește mort și a inventat un nou cuvânt, spunând despre poștași că „propaghează”, cea care nu știe nici măcar ce vârstă are, cu buletinul în mână, își strigă din nou propria incultură, într-un atac de mahala, cerșind astfel atenția publicului plictisit și îngrețoșat de atâta botox în politică.
Bineînțeles că a ieșit la atac pentru a încerca să salveze dezastrul în care se află Nicolae Ciucă în cursa pentru funcția de președinte. În politică, regula cea mai simplă din campaniile electorale spune să ataci inamicul care are procente în sondaje mai mari decât tine. Și asta face acum Turcan, sfătuită de consultanți, chiar dacă reușește cu greu să exprime o idee coerentă, trădând faptul că are același consultant și probabil profesor de română precum Nicolae Ciucă, ostașul care a recunoscut că nu are onoare și respect, așa cum nu are nici carismă sau înțelepciune politică.
Îi amintim ministresei liberale care asistă neputincioasă la zbaterile electorale ale onor Ciucă și ale PNL că Sibiul o urmărește cu atenție și îngrijorare, în stilul Iohannis, pentru că timpul trece, mandatele curg și faptele bune cu care se laudă lipsesc”, transmite Ruxandra Cibu Deaconu.