Oameni buni, când am decis să intru în politică, am făcut-o pentru că răbdarea îmi ajunsese la capăt. Am sperat, timp de mulți, mulți ani, că politicienii românii vor deveni niște oameni mai buni, cărora le pasă de România, și vor începe să muncească și pentru țara asta, nu doar pentru bunăstarea lor personală.
Foto: USR Sibiu
Când mi-am dat seama că e nevoie să schimbăm ceva în politică, una dintre cauzele pentru care am decis să renunț la o bună parte din timpul personal în favoarea comunității a fost corupția, cea care ne mănâncă zilele, banii și viitorul copiilor noștri. Am vrut să fiu altfel și m-am dus lângă oameni care știam că sunt altfel, ca să putem face ceva și să oprim această nesfârșită „luare și dare de mită”.
Și vreau să vă fac o mărturisire. Chiar dacă uneori avem viziuni diferite asupra soluțiilor în politică, un lucru ne leagă pe toți cei din USR: urâm de moarte corupția și politicienii corupți.
Mi-am spus atunci ca măcar noi, grupul, partidul în care m-am înscris să putem schimba ceva, să oferim un exemplu oamenilor că se poate altfel, în speranța că „ceilalți” se vor inspira de la noi, măcar de rușine, dacă nu din nevoia de voturi. A trecut ceva vreme și observ, cu multă dezamăgire, că modelul nostru de luptă împotriva corupției nu i-a inspirat pe colegii din alte partide, deși recunosc cu sinceritate că am avut așteptări mai mari de la unii dintre ei.
În ultima perioadă, simt că-mi pierd tot mai mult liniștea și chiar speranța, pentru că ies la suprafață tot mai multe cazuri de corupție în Sibiu. Presa nu mai contenește să scrie despre ele, dosarele au ajuns și în presa națională și mi-este teamă că oamenii se vor obișnui și nu vor mai reacționa. Un oraș atât de lăudat și dat exemplu pentru oamenii minunați care trăiesc aici a ajuns să fie terfelit în presa națională din cauza lăcomiei unora dintre politicienii locali și acoliții lor.
Dar cel mai mult mă intrigă faptul că pare că sunt din ce în ce mai multe cazuri de corupție care se învârt în jurul PNL Sibiu. Da, știu că „Puterea corupe!”, dar mi-am dorit ca nu chiar toți cei de la putere să fie corupți. Am sperat la un moment dat că am putea ajunge să îndreptăm țara asta într-o direcție bună, într-o prietenie de conjunctură, dar azi văd că spectrul corupției i-a cam murdărit pe toți.
Acum trei ani, noi, cei din USR Sibiu, am reușit să ajungem, cu ajutorul sibienilor, să facem parte din consiliile locale ale localităților din județul Sibiu și din Consiliul Județean Sibiu. A fost un pas înainte, este o onoare pentru noi și suntem mândri în fiecare zi de ce am putut să facem acolo, în numele celor care ne-au votat. Dar trebuie să recunosc că începem, eu și colegii mei, să ne simțim sufocați nu doar de incompetența unora dintre cei care lucrează în aceste foruri, ci și de corupția care ne înconjoară.
Din fericire, se apropie noi alegeri și sper ca sibienii să înțeleagă că vom putea merge înainte, vom putea să modernizăm orașele și comunele în care trăim doar dacă scăpăm de corupți, doar dacă le scoatem mâinile din buzunarele noastre, indiferent că se numesc PNL sau PSD.
Eu promit că vom continua să stăm cu ochii pe ei și că vom face publică orice încercare de furt sau de corupție, chiar și atunci când există doar o suspiciune sau un vot dubios, și asta până vor dispărea toți din funcțiile publice. Pentru că Sibiul merită politicieni mai buni!
Ruxandra Cibu Deaconu, Președinte USR Sibiu