Aglomerația de pe străzile din Sibiu, insuportabilă la orele de vârf, inexistența spațiilor verzi îngrijite, acolo unde locuiesc oamenii, pentru a putea să se relaxeze și să respire aer curat chiar lângă casă, criza majoră de locuri de parcare, cu mașini urcate pe trotuare, absența unităților medicale moderne, cu paturi suficiente și cu acces la servicii de sănătate de permanență, transportul în comun care nu face față nevoilor sibienilor, sunt cele mai mari probleme ale Sibiului.
Dintre acestea, trei sunt problemele majore care s-au rostogolit în ultimul deceniu și fac viața sibienilor mai grea, mai lipsită de confortul pe care aceștia și-l doresc.
Ruxandra Cibu Deaconu, candidata Alianței Dreapta Unită la Primăria Sibiu, are un program de guvernare locală axat pe rezolvarea acestor probleme, pentru ca Sibiul să-și continue modernizarea, începută cu mult timp în urmă, dar blocată prin sertare. Primele trei domenii de acțiune, care vor putea oferi rezultate rapid, în cei patru ani de mandat, vor reprezenta priorități pentru echipa Primar – Consilieri, care le cere sibienilor încredere pe 9 iunie, pentru a le putea implementa în cel mai scurt timp.
„Chiar în acest moment, orașul Sibiu se confruntă cu trei probleme majore, care devin cronice: traficul aglomerat și o mobilitate urbană tot mai dificilă, lipsa de spații verzi în cartiere și o poluare în creștere, lipsa unui spital modern și a unei policlinici municipale”, spune Ruxandra Cibu Deaconu, într-o analiză la rece a situației Sibiului.
Pe lângă cele trei, alte două probleme importante sunt subliniate de candidata Alianței Dreapta Unită la Primăria Sibiu. „Lipsa tot mai acută de locuri de parcare și un transport în comun care nu reușește să mai susțină cerințele tot mai mari ale sibienilor sunt la fel de importante pentru armonia și modelul după care se va dezvolta acest oraș. Sunt probleme serioase, pe care sunt pregătită să le rezolv cu soluții ce vor avea efect pe termen lung, din poziția de Primar al Sibiului”, mai transmite Ruxandra Cibu Deaconu sibienilor, pe care îi cheamă la vot pe 9 iunie.
„Dacă vrem să schimbăm lucrurile, trebuie să votăm pentru ele. De aceea vă cer să votați pe 9 iunie”, încheie Ruxandra Cibu Deaconu mesajul adresat sibienilor.
Un program pentru un nou început al Sibiului
Programul de guvernare locală al Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Sibiu cuprinde mai multe capitole, dedicate liniilor de dezvoltare și domeniilor de activitate din acest oraș.
Cele trei mari probleme ale Sibiului sunt acoperite în capitole special dedicate. Capitolul intitulat „Mobilitate egal libertate” alocă resurse pentru principalele linii de transport pentru sibieni: transportul public, care trebuie să devină principalul mijloc de deplasare, în drumul către serviciu, școală, locuri de relaxare; managementul traficului și investiții poduri și pasaje subterane, pentru ca deplasarea cu automobilul să nu mai fie un coșmar, cu eliberarea străzilor de mașini parcate, prin construirea de parcări supraetajate; construirea de piste de biciclete separate de trafic, pe traseele cerute de oameni, către locul de muncă sau școli.
Capitolul destinat „Sibiului verde, curat, ecologic” are în vedere dublarea spațiilor verzi din cartiere și de pe marile șosele și bulevarde, prin crearea de concursuri de arhitectură și licitarea unor proiecte care să aducă vegetația cât mai mult în viața oamenilor. Înlocuirea asfaltului cu verde, cu copaci, cu zone care să genereze aer curat este o prioritate. Iar regenerarea ecosistemelor din zona Râului Cibin și din Parcul Sub Arini este la fel de importantă pentru un oraș sănătos.
Iar dacă vorbim despre sănătate, capitolul „Sănătatea pe primul loc” are câteva obiective clare: deblocarea proiectului de transfer al Spitalului CFR și transformarea lui în Spital Municipal, crearea unu centru de permanență, care să înlocuiască vechiul centru închis, și crearea de condiții mai bune pentru medicii de familie. Proiectul unei Policlinici Municipale completează planul de creștere a nivelului de sănătate pentru populația Sibiului. Dar să nu uităm de investițiile în sportul de masă, care au un rol preventiv, prin cluburile municipale, care trebuie să redevină principalul motor al mișcării copiilor și tinerilor.
„Visez la un Sibiu despre care să spunem că este cel mai bun oraș din lume, pentru noi, cei care locuim aici, de aceea am în minte o mulțime de soluții pentru a ajunge în acest punct. Sibiul trebuie să fie administrat după câteva principii de bază care să reprezinte pilonii unei dezvoltări armonioase și sustenabile. Oamenii trebuie să fie pe primul loc în toate planurile, proiectele și activitățile Primăriei Sibiu. Transparența decizională, administrativă și legislativă locală va fi literă de lege pentru Primăria Sibiu, pentru ca orașul, cetățenii să știe pe ce sunt cheltuiți banii plătiți sub formă de taxe”, spune Ruxandra Cibu Deaconu.
„Vom acorda prioritate pentru un Sibiu verde, pentru un Sibiu prosper, pentru un Sibiu mobil, în care oamenii să respire și să se poată relaxa în voie, să aibă salarii la un nivel european și să se poată deplasa rapid și eficient în orice colț al orașului și al Zonei Metropolitane”, mai transmite Ruxandra Cibu Deaconu sibienilor, pe care îi cheamă la vot în ziua de 9 iunie.
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, parte a alianței electorale Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei, și realizat de SC Kraftisan Sibiu SRL. COD UNIC DE IDENTIFICARE 21240009