Nu mai puțin de 26 de atleți amatori sibieni vor lua startul, duminică, la Runathon Sofia, întrecere de alergare pe șosea desfășurată pe străzile capitalei Bulgariei. Sportivii și sportivele reprezintă Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, orașul și țara la o cursă finanțată prin programul european Erasmus Plus, la care participă alergători din 10 țări europene.
Potrivit regulamentului, se aleargă în echipe compuse din 4 persoane (2 bărbați și 2 femei), cu 2 în grupa de vârste 20-40 și doi în grupa de vârstă de 40-60 de ani. Toți participanții trebuie să fie amatori. Candidații care sunt înregistrați ca alergători profesioniști nu sunt eligibili. La întrecerea de la Sofia și-a anunțat participarea și consilierul local USR Sibiu Diana Mureșan.
„26 de spirite curajoase se pregătesc să cucerească străzile Sofiei, la Runathon Sofia.
Împărțiți în șase echipe puternice, fiecare alcătuită din două femei și doi bărbați, membrii #CSCS vor reprezenta cu cinste Sibiul și România în cadrul acestei competiții europene finanțate prin programul Erasmus Plus.
#RunathonSofia nu reprezintă doar o competiție, ci și un preambul al Maratonului din Sofia, ce urmează să se desfășoare pe 8 octombrie. Scopul nostru nu este doar să alergăm, ci și să promovăm alergatul în rândul tuturor generațiilor. Este un mod minunat de a aduce comunitățile din Europa împreună prin sport și prietenie.“, a transmis Clubul Sportiv Comunitar Sibiu.
Iată programul:
START la ora 09:30 – alergare 2,5 km – Start special pentru persoane cu abilități diferite (fără echipă, participare individuală fără înregistrare prealabilă)
START la ora 10:00 – alergare în echipă de 5 km (preînregistrare) – Toți participanții încep la aceeași oră și trebuie să termine. În cele din urmă, toți timpii individuali sunt adunați împreună pentru a calcula timpul total al fiecărei echipe. Clasament după cei mai buni timpi realizați.
START la ora 10:30 – 10 km alergare în echipă (preînregistrare) – Toți participanții încep la aceeași oră și trebuie să termine. În cele din urmă, toți timpii individuali sunt adunați împreună pentru a calcula timpul total al fiecărei echipe. Clasament după cei mai buni timpi realizați.
START la ora 10:30 – Ștafeta 20 km (4×5 km) (preinregistrare) – Fiecare membru al echipei va alerga pe aceeasi distanță – 5 km. Este la latitudinea echipelor să decidă în ce ordine să alerge. Cea mai rapidă echipă câștigă.