Rujeola face ravagii

Numărul cazurilor de rujeolă, din primele două luni ale anului în curs, este mai mare faţă de cel înregistrat în tot anul 2016, potrivit datelor furnizate miercuri de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu, preluate de Agerpres. De la începutul anului şi până în prezent, DSP Sibiu a confirmat cinci cazuri de rujeolă, iar la laborator se află în lucru alte 16 cazuri suspecte de această boală. Anul trecut, în judeţul Sibiu s-au înregistrat patru cazuri de rujeolă.

Numai în ultima săptămână au apărut trei noi suspiciuni de rujeolă în judeţul Sibiu şi o alta în Alba, toate la copii nevaccinaţi. „În judeţul Sibiu au mai apărut 3 noi suspiciuni de rujeolă, la persoane cu vârsta cuprinsa între 4 şi 18 ani, domiciliate în Mediaş şi Târnava. De asemenea, a fost recoltată o probă şi în judeţul Alba, de la un copil de un an“, se arată în comunicatul DSP Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*