“Roşu, roşu, catifea” se lansează la Biblioteca ASTRA

Cea mai recentă  carte semnată de scriitoarea Veronica D. Niculescu, “Roşu, roşu, catifea”, publicată de curând de Casa de Pariuri Literare, va fi lansată în această după-amiază, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, sala de festivităţi (Corp A). Evenimentul este inclus în programul Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane” Sibiu şi îi are ca invitaţi pe Dragoş Varga şi Teodora Coman. 

Cincisprezece povestiri plus o confesiune, din vremurile când cu â din a se scria doar România. Republica Socialistă România. Pornim la drum în 1971 cu Grigore, nimeni altul decât micul Grişa al lui Cehov, teleportat în viitorul devenit trecut: în România comunistă. Continuăm cu alţi copii, stăm la cozile anilor ‘80, fie că suntem oameni sau pisici, ne închinăm la zeiţele vânzătoare, aşteptăm să înceapă Calvarul, împănăm dulceaţa anilor copilăriei cu sâmburi amari, creştem, ne despărţim de toate cu o nespusă uşurare, în 1990, în Casa Poporului. Amintiri din Epoca de Aur? Şi da, şi nu. Sunt întâmplări domestice dintr-o epocă sălbatică, cioburi de viaţă, uneori schiţate în dialoguri repezi, alteori alcătuite din fraza lungă a unui singur gând, poveşti cu decreţei, cu fraţi, părinţi sau bunici ai acestor copii. Între întâmplările atât de fireşti pe atunci, ce pot părea atât de absurde acum, se strecoară, nepusă, veşnica întrebare: cum de-a fost posibil?
Veronica D. Niculescu a debutat în 2004 cu volumul de proză scurtă Adeb, Editura Limes (Premiul de Debut al USR Sibiu; ediţia a II-a, 2005, Editura LiterNet). În 2008 a publicat volumul de proză Orchestra portocalie, Editura Cartea Românească, iar în 2009, Basmul Prinţesei Repede-Repede, Editura Polirom (în colaborare cu poetul Emil Brumaru). A câştigat Concursul Naţional de Scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenariul Curierul. A tradus din opera lui Vladimir Nabokov, pentru Editura Polirom, romanele Ochiul, Disperare, Rege, damă, valet, o parte dintre Povestiri, precum şi Originalul Laurei. De asemenea, a tradus din opera lui Samuel Beckett proza scurtă scrisă în limba engleză, cuprinsă în volumul Opere I – Integrala prozei scurte, şi romanele Murphy, Watt şi Vis cu femei frumoase şi nu prea, alcătuind volumul Opere II (Premiul USR Sibiu pentru traducerile din opera lui Samuel Beckett). Toate traducerile, în premieră în limba română. Locuieşte la Sibiu, lucrează ca traducător de carte şi jurnalist. Este membru al USR din 2009.


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura