Consiliul de Administraţie a decis numirea lui Adrian Volintiru în funcţia de director general al companiei Romgaz Mediaș.
Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. Romgaz S.A. a decis, ieri, numirea lui Adrian Volintiru, cu o experienţă profesională de 18 ani în domeniul energie, petrol şi gaze, în funcţia de director general al companiei, informează compania, într-un comunicat de presă. Volintiru urmează să exercite mandatul pe o perioadă de patru luni, până la finalizarea, conform legii, a procedurii de selecţie a directorului general pentru patru ani.
„Pentru o corectă informare a opiniei publice, Consiliul de Administraţie precizeaza că domnul Corin Emil Cindrea, care a deţinut funcţia de director general interimar, a fost demis pentru
management defectuos. Consiliul de Administraţie îşi reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea societăţii Romgaz, cu respectarea procedurilor legale şi cu apărarea intereselor legitime ale societăţii. Compania trebuie şi îşi va atinge obiectivele investiţionale importate aflate în derulare, respectând toate principiile legale şi de guvernanţă corporativă”, menționează sursa citată.