Românii vor stabilitate politică

Românii sunt tot mai reticenţi când vine vorba de temele politice şi încrederea în instituţiile politice.

Ultimele studii au relevat faptul că Parlamentul şi partidele politice sunt instituţiile politice în care românii au cea mai puţină încredere, spre deosebire de Biserică şi Armată.

Pe de altă parte, când vine vorba de colaborarea şi temele abordate între instituţiile politice, 78,3% dintre români sunt de părere că Guvernul trebuie să colaboreze strâns cu Președintele pe orice subiect de interes public, doar 6,9% exprimându-și dezacordul cu această idee. Altfel spus, peste trei sferturi din populație validează ideea bunei colaborări instituționale între cei doi poli ai executivului, indiferent de titularii functiilor de președinte și prim-ministru. Nu știu sau nu răspund 14,8%, arată un studiu INSCOP dat publicităţii zilele trecute.

Despre un nou guvern

Pe de altă parte, sunt de acord cu ideea că actualul guvern ar trebui înlocuit de unul al PNL 33,2% dintre cei chestionați, în timp ce 45,3% sunt în dezacord. Rezultatele trebuie interpretate mai degrabă ca expresie a dorinței pentru stabilitate politică a unui procent important din populație, decât în cheie electorală, în condițiile în care PNL este în acest moment în avantaj în ceea ce privește intenția de vot, arată realizatorii studiului.

44,8% dintre respondenți susțin că Guvernul trebuie să își încheie mandatul la termen (procent în scădere semnificativă față de măsurătoarea din aprilie, când 58,5% susțineau că Guvernul trebuie să plece la termen, în 2016). Procentul celor care consideră că guvernul trebuie înlocuit cât mai repede, înainte de încheierea mandatului a crescut în luna iulie la 35,2% (față de 29,6%). De asemenea, a crescut semnificiativ procentul indecișilor – Nu știu sau nu răspund la această întrebare 20%, față de 11,9% în luna iulie.

Solicitarea adresată premierului Victor Ponta de către președintele Iohannis de a-și prezenta demisia este judecată astfel: 41% dintre cei chestionați au o părere bună despre această solicitare, 20,7% au o părere nici bună, nici proastă, 25,8% au o părere proastă, iar 12,5% nu știu sau nu răspund.

Păreri împărţite despre moţiunea opoziţiei

Decizia PNL de a depune o nouă moțiune de cenzură în toamna acestui an întrunește aprecierea a 32,5% dintre români. 22,3% dintre respondenți au o părere nici bună, nici proastă despre această decizie, în timp ce 28,5% o consideră o idee proastă. Nu știu sau nu răspund la întrebare 16,7%.

De asemenea, părerile românilor sunt împărțite în privința șanselor unei noi moțiuni de cenzură inițiată de PNL în luna septembrie. Astfel 46% dintre respondenți consideră că PNL nu va reuși să dea jos guvernul în urma unei asemenea moțiuni de cenzură, 23,5% cred în sansele ei de reușită, iar 30,5% nu știu sau nu răspund.

Tot în cheia dorinței de stabilitate pot fi interpretate și opiniile românilor cu privire la ideea organizării de alegeri anticipate. Astfel, doar 30,3% dintre cei chestionați sunt de acord cu o asemenea ipoteză (față de 36% în luna aprilie), în timp ce 53,3% își exprimă dezacordul (față de 50,2% în luna aprilie). Pe măsură ce trece timpul și ne apropiem de data alegerilor la termen, scade astfel evident și apetitul populației pentru alegeri anticipate.

Tags:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*