Românii s-au bucurat prea devreme. Nu toți angajații vor primi tichete de masă majorate!

În ciuda faptului că premierul Marcel Ciolacu a anunțat creșterea valorii tichetelor de masă, nu toți românii se vor bucura de această majorare.

Foto: Freepik.com

Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul a aprobat creșterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei la 35 de lei, de la 1 august, urmând ca, de la 1 ianuarie 2024, să crească la 40 de lei.

„Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, majorarea valorii tichetului de masă în contextul scăderii puterii de cumpărare a populației, ca urmare a războiului din Ucraina și a liberalizării prețurilor la energie. Având în vedere că valoarea acestor tichete a rămas neschimbată în ultimele două semestre, deși prețul alimentelor cât și al utilităților au crescut semnificativ, Executivul a decis majorarea în două etape a acestei valori: de la 30 de lei la 35 de lei, începând cu data de 1 august 2023, respectiv 40 de lei din 1 ianuarie 2024.  Totodată, prin derogare de la art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, nivelul nominal al tichetului de masă, de până la 40 lei/tichet/zi, se va aplica și în primele două luni ale semestrului II ale anului 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii.

Nu toți românii vor primi tichete de masă majorate

Însă trebuie subliniat că nu toți angajații români vor primi aceste tichete majorate. Mai exact, doar cei care lucrează în privat se vor bucura de această măsură.

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a explicat de ce bugetarii nu sunt beneficiari ai bonurilor de masă și ce primesc în locul acestora.

„Tichetele de masă se acordă doar de către angajatorii din mediul privat. Bugetarii beneficiază de norma de hrană, acordată potrivit Legii 153, care este de aproximativ 345 lei brut/lună”, a explicat el, citat de DCBusiness.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*