La capitolul sărăcie, România continuă să se mențină pe primele poziții ale clasamentului european. Peste 40% dintre români nu își permit o masă adecvată care să conțină pește, carne sau produse vegetariene.
FOTO: mfe.gov.ro
România rămâne în top la nivel european în privința riscului de sărăcie, în condițiile în care tinerii români nu își permit o vacanță sau un telefon mobil.
Potrivit ultimului raport Eurostat, România ocupă a doua poziție, fiind surclasată doar de Bulgaria, în cee ce privește calitatea produselor consumate, notează Monitorul de Cluj.
Astfel, în 2022, 8,3% din populația UE nu și-a putut permite o masă care să conțină carne, pește sau un echivalent vegetarian la fiecare două zile, cu un punct procentual (pp) mai mult față de 2021 (7,3%), potrivit datelor Eurostat.
În privința persoanelor expuse riscului de sărăcie, în 2022 ponderea la nivelul UE era de 19,7%, cu 2,2 puncte procentuale mai mare decât în 2021 (17,5%).
Cea mai mare pondere a persoanelor aflate în risc de sărăcie care nu-și pot permite o masă adecvată a fost înregistrată în Bulgaria (44,6%), urmată de România (43,0%) și Slovacia (40,5%), potrivit oficiului european de statistică. Pe de altă parte, cea mai mică pondere a fost înregistrată în Irlanda (5,0%), urmată de Luxemburg (5,1%) și Cipru (5,6%).
Capacitatea de a-și permite o masă cu carne, pui, pește sau echivalent vegetarian la fiecare două zile se numără printre elementele observate la nivel de gospodărie pentru a calcula rata deprivării materiale și sociale severe. Acesta este unul dintre indicatorii principali ai Pilonului european al drepturilor sociale – Tabloul de bord social al indicatorilor.
Capacitatea de a-și permite o masă adecvată face, de asemenea, parte din Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD). Al doilea obiectiv „Foametea zero” (ODD 2) urmărește eradicarea foametei și a tuturor formelor de malnutriție, asigurând în același timp accesul la alimente sigure, hrănitoare și adecvate.
Dacă în 2021 peste 20% dintre tinerii români erau expuși riscului de sărăcie și deprivare socială, anul trecut proporția românilor săraci a ajuns la 34%.