Românii defavorizați, loviți puternic de criză! 1,2 milioane de oameni sunt în pragul de sărăcie extremă în România

În România, aproape 1,2 milioane de oameni se află în pragul de sărăcie extremă și resimt puternic efectele crizei economice, scrie Monitorul de Cluj.

Traiul zilnic devine din ce în ce mai greu pentru ei, și nu doar din punct de vedere al plății utilităților.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat miercuri că în România sunt 1.188.000 de cazuri de oameni care se află în pragul de sărăcie extremă.

Aceștia sunt beneficiari ai pachetelor alimentare achiziţionate din fonduri europene.

„La nivel de România, avem 1.188.000 de cazuri, deci oameni care sunt în pragul de extremă sărăcie şi pe care criza i-a afectat nu numai din punctul de vedere al preţului la utilităţi şi la bunurile de consum, iar pentru ei acest pachet de alimente este binevenit, întrucât le compensează o parte din cheltuielile pe care le au pentru traiul zilnic”, a spus Boloş.

Ambalarea pachetelor cu alimente are loc la depozitul din oraşul Urlaţi, de unde vor fi distribuite la românii nevoiași începând de miercuri:

„Începând de astăzi, facem distribuţia celor 1.188.000 de pachete de alimentare pe care le avem pregătite pentru persoanele şi familiile care se află în situaţii de dificultate. Discutăm despre acele persoane şi familii care au venitul minim pe membru de familie sub venitul minim social garantat în plată, de cei care beneficiază de alocaţia pentru sprijin de familie, de persoanele care se află în situaţii de criză, sunt singure, sunt considerate vulnerabile din punctul de vedere al regulamentului Comisiei Europene, fiind tranşa a cincea care are acest pachet de alimente. (…) Valoarea pe care o avem pentru un pachet şi pe care am achitat-o este cu preţul ajustat de 190 lei. Dacă aceste alimente ar trebui cumpărate de la raft astăzi, ar trebui să plătească 260 de lei, deci iată ce înseamnă o achiziţie de alimente în regim centralizat. Am realizat această economie de cheltuială, dar şi sprijinul pentru industria alimentară pentru că tot ce aţi văzut aici, marea majoritate, cu excepţia orezului, sunt produse româneşti”, a explicat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Valoarea unei tranşe este de aproximativ 220 de milioane de lei şi avem această finanţare asigurată din Programul Operaţional Sprijin pentru Persoane Defavorizate

Venitul minim garantat

Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinta ISR a carui valoare este stabilita prin lege la 525.50 lei.

Nivelurile pentru venitul minim garantat – VMG sunt urmatoarele:

  • Persoană singură = 0.283 x ISR = 149 lei
  • Familia formată din 2 persoane = 0.510 x ISR = 268 lei
  • Familia formată din 3 persoane = 0.714 x ISR = 376 lei
  • Familia formată din 4 persoane = 0.884 x ISR = 465 lei
  • Familia formată din 5 persoane = 1.054 x ISR = 554 lei

Pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, ajutorul social se mărește cu 0.073 x ISR.

Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile menționate mai sus și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Vezi pe site-ul asistentasociala.info mai multe detalii despre venitul minim garantat și condițiile de acordare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*