Lucrările de doctorat ale demnitarilor, precum şi lucrările ştiinţifice scrise în penitenciare au fost unele dintre cele mai dezbătute subiecte în ultima vreme. Însă acestea nu sunt singurele probleme cu care se confruntă acest mediu.
Academicienii din România sunt mulţi şi bine plătiţi de către statul român, informează Press One. În Academia Română există de patru ori mai mulţi membri, comparativ cu Academia Franceză, care are doar 40.
Cui serveşte numărul mare de academii?
Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ioan Aurel Pop, consideră că cel mai mult au de câştigat din acest fenomen cei care vor să destabilizeze instituţiile statului.
„Sunt, firește, prea multe academii, de la cele de sport până la cele de frumusețe! Este azi o avalanșă de instituții românești care au în titulatură numele de «academie», încât oamenii de rând sunt complet dezorientați și nici nu mai știu cum să recepteze acest nume, altădată de cel mai mare prestigiu și de cea mai mare reputație. Situația servește celor care vor să destabilizeze toate instituțiile statului, să diminueze încrederea românilor în valorile naționale, să manipuleze alegătorii, ajunși ușor de mânat, în spirit de turmă, spre direcția voită”, a declarat Ioan Aurel Pop.
Sute de „academicieni”
Pe lângă Academia Română mai există Academia de Ştiinţe Tehnice, Academia de Ştiinţe Medicale sau cea de Ştiinţe Agricole şi Tehnice. Un alt exemplu elocvent este şi fosta Asociaţie a Oamenilor de Ştiinţă din România, care dintr-un ONG a devenit în 1996 Academia Oamenilor din Ştiinţă din România (AOSR). Din această academie fac parte 250 de persoane, toate plătite din bugetul statului.
Deşi doar membrii Academiei Române au dreptul să poarte titlul de academician, elitele AOSR beneficiază de aceleaşi drepturi: primesc indemnizaţii de la stat, echivalente cu salariul minim pe economie, iar atunci când un membru AOSR moare, suma lunară neimpozabilă este transmisă moştenitorilor acestuia. Singurii cetățeni români care au dreptul să poarte numele de „academician” sunt membrii titulari ai Academiei Române.
Când au apărut academicienii „de carton”?
Preşedintele CNATDCU, Ioan Aurel Pop, istoric de profesie, a explicat cum şi când a început acest fenomen în România. Deranjaţi de prestigiul Academiei Române comuniştii au început să creeze cât mai multe academii, astfel încât oamenii să fie induşi în eroare.
Acesta a mai menţionat faptul că societăţile savente înfiinţate au drepul legal la existenţă, însă prin susţinere proprie, nu de la bugetul statului.
„Pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, regimul comunist – mai exact conducerea de atunci a României și, în special, «tovarășa Elena Ceaușescu» – a început să fie deranjat de marele prestigiu al acestei instituții de elită a țării și a încurajat afirmarea academiilor «de ramură», mai ales a așa-numitei Academii de Științe Sociale și Politice, controlată de activiștii partidului comunist. După căderea regimului comunist, lucrurile păreau să reintre în normal, dar nu a fost așa. Academia Română – deși este declarată drept forul suprem de consacrare din România – a ajuns să fie concurată neloial de alte multe «academii» comprehensive ori de ramură. Acestea sunt Academia de Științe Tehnice, Academia de Științe Agricole și Silvice, Academia de Științe Medicale, Academia Oamenilor de Știință (AOȘ) și, mai recent, Academia Națională de Apărare. Firește, dacă se păstrează trendul acesta, vor mai urma și altele. Toate sunt susținute de la bugetul de stat, au «secții» care imită secțiile Academiei, cu membri numiți, în mod ilegal, tot «academicieni» (legea prevede, cum spuneam, că numai membrii titulari ai Academiei Române poartă titlul de «academician»), înzestrați cu indemnizații, dotați cu uniforme etc. Să ne înțelegem: toate societățile savante legal înființate au drept la existență, dar prin susținere proprie, nu de la buget”, a spus Ioan Aurel Pop.
Ce trebuie făcut?
Ioan Aurel Pop crede că România poate evita uşor „dezastrul” dacă nu mai sprijină financiar şi celelalte academii.
„Dacă Academia Română nu a avut înțelepciunea și inspirația elementară să înregistreze la OSIM ca brand acest nume – acela de academie– atunci se poate măcar limita dezastrul. Cum? E simplu! În mai multe țări există astăzi academii variate, dar una singură este Academie Națională. Pentru ca Academia Română să-și păstreze statutul de instituție națională erudită de elită, ea trebuie susținută de stat, conform legii. Celelalte «academii» – formate, în mare măsură din valori reale, dar și din frustrați, fără loc real între «nemuritori», cum erau chemați odinioară membrii Academiei – pot avea dreptul lor la existență, dar fără susținere de la buget”, a concluzionat Ioan Aurel Pop
