Începând de joi, 4 februarie, în centrele de vaccinare din România va fi administrat în această săptămână și serul produs de compania Moderna, pe lângă cel de la Pfizer/BioNTech, eficacitatea celor două vaccinuri fiind aproximativ aceeași.
Până în prezent, în România au ajuns două tranșe din vaccinul Moderna, fiind disponibile astfel peste 35.600 de doze. Cu toate acestea, compania americană a anunțat că va diminua cantitățile de vaccin pe care le va livra României, ceea ce a pus autoritățile în situația de a regândi planul de imunizare, scrie Digi24.
Astfel, din lipsă de vaccinuri, toate persoanele sub 65 de ani, atât persoane cu boli cronice, cât și persoane care fac parte din categoriile esențiale, programate pentru prima doză de vaccin între 30 ianuarie și 11 februarie, vor fi amânate pentru după 16 februarie. Excepție fac persoanele care au primit deja prima doză de vaccin.
Cum funcționează vaccinul Moderna
CNCAV reaminteşte că recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Se menţionează totodată că eficacitatea celor două vaccinuri disponibile în Uniunea Europeană este aproximativ aceeaşi.
„Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager”, precizează CNCAV.
Preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că numărul insuficient de vaccinuri, dar și disproporția dintre dozele Pfizer-BioNTech și Moderne nu permit să li se dea românilor posibilitatea de a alege cu ce ser să fie vaccinați. Acest lucru se ia în calcul pentru viitor, când vor fi suficiente doze.