Echipa națională a României a terminat la egalitate, 1-1, meciul de aseară cu Danemarca.
Danezii au deschis scorul prin Christian Eriksen, în min. 60, din penalty, după ce Cristian Ganea l-a ținut în propriul careu pe Nicklas Bendtner. România a egalat prin Ciprian Deac (88), la primul său gol sub tricolor, mijlocașul echipei CFR Cluj trimițând în poartă mingea blocată de un fundaș danez la șutul debutantului Țucudean.
Echipa lui Cosmin Contra (neînvins după primele sale două jocuri ca selecționer) a făcut un meci destul de bun la Copenhaga, deși a fost lipsită de jucători importanți ca Benzar, Chipciu (suspendați) sau Pintilii (accidentat).
Danemarca și-a asigurat locul al doilea în grupă și biletul pentru baraj după acest egal.