Sâmbătă, 20 aprilie, în satul Richiș va fi marcată deschiderea sezonului turistic. Cu această ocazie este organizată „Ziua Porților Deschise”, iar turiștii sunt invitați să viziteze biserica fortificată și împrejurimile, dar și să deguste preparate locale. Organizatorii au pregătit și alte surprize care nu trebuie ratate.
Nu ratați ocazia unică de a descoperi frumusețile și tradițiile autentice ale unui sat saxon ce împletește istoria cu frumusețea peisajelor rurale transilvănene. Descoperiți ospitalitatea localnicilor și farmecul vieții la țară, într-un decor care pare desprins din cărțile de poveste. Este vorba despre satul richis, din comuna Biertan, care sâmbătă, 20 aprilie, își redeschise larg porțile pentru turiști, în cadrul Zilei Porților Deschise. Evenimentul va fi o celebrare a culturii, tradiției și naturii, unde fiecare moment este gândit să vă încânte sufletul și să vă îmbogățească cunoștințele despre această zonă încărcată de istorie. Veți păși într-o lume unde patrimoniul cultural și frumusețea naturală se împletesc într-o armonie desăvârșită.
Gazda acestei întâlniri de neuitat va fi Green Man Foundation, iar parteneri ai evenimentului sunt „Anii Drumeției”, My Transylvania și Accademia Templare – Templar Academy de la Roma – Secțiunea Transilvania.
Biserica fortificată
Atuuul localității Richiș este superba Biserică Fortificată care reprezintă nu numai un monument istoric de valoare indubitabilă, ci și o moștenire cultural-spirituală a regretatului Johann Schaas, ultimul slujitor credincios al bisericii din Richiș. Aceasta, precum și povestea Omului Verde, simbolul nemuritor care împreună cu alte simboluri celtice conturează imaginea unei Transilvanii care merită să fie redescoperită și valorificată.
Experiențe unice
Însă Richișul se remarcă și prin alte experiențe turistice unice, care merită trăite. Ecoturismul (cunoscut și sub denumirea de turism durabil sau responsabil) se concentrează pe călătoriile responsabile în zone naturale, având ca obiective conservarea mediului, promovarea culturii locale și susținerea bunăstării comunităților locale. Acest tip de turism implică adesea experiențe educaționale și interpretative, oferind călătorilor oportunitatea de a se conecta mai profund cu natura și cultura locurilor vizitate.
Vizitele lente (sau slow travel), așa cum sunt propuse de Fundația Green Man la Biserica Fortificată din Richiș, reprezintă un mod de vizitare care pune accent pe păstrarea moștenirii culturale. Iată cum acest tip de experiență poate contribui la o explorare autentică: Interacțiune profundă cu cultura și tradițiile locale: prin participarea la activități culturale și interacțiunea cu comunitățile locale, turiștii pot înțelege mai bine viața de zi cu zi, obiceiurile și valorile locuitorilor; Conservarea cunoștințelor și tradițiilor: vizitatorii au ocazia să descopere și să sprijine moștenirea culturală a zonei; Promovarea înțelegerii și respectului reciproc: slow travel încurajează turiștii să fie deschiși și să învețe de la localnici. Astfel, se creează o legătură autentică între vizitatori și comunitatea locală.
În concluzie, ecoturismul și vizitele lente oferă oportunități valoroase pentru a explora frumusețea naturală și culturală a unei regiuni, în timp ce contribuim la conservarea și respectarea acesteia.
Programul detaliat al zilei
Ora 10.00 – 10.30 – Cuvânt de bun venit. Activități în Căminul cultural Richiș – Prezentare Green Man Foundation meet the team, prezentarea facilităților și planurilor de viitor, prezentarea Atelierelor cu tineri artiști de la Acasă la Hundorf (și indirect a Festivalului „Omul verde din Richiș” din 11-14 iulie 2024), prezentarea programului Look Up.
Ora 10.30 – 11.00 – Activități în Cămin – Prezentare Comisiei de cercetare și introducerea vizitei în Biserică cu explicațiile preliminare despre simbolurile Omului Verde și alte simboluri celtice.
Include gustare tradițională însoțită de un mini-concert de muzică clasică susținut de Cvintetul de coarde al Accademiei Templare – Templar Academy de la Roma – Secțiunea Transilvania condus de concert- maestrul Ioan Păuna. Vor fi interpretate și compoziții ale lui Peter Georg Meyndt (n. 05.01.1852 – d. 17.12.1903) fost notar și compozitor transilvănean din Richiș.
Ora 11.00 – 11.30 – Vizită la Biserica Fortificată din Richis, pentru a aprecia frumusețea și măreția sa, sau relaxează-te în curtea Hostelului (fosta rezidență a lui Peter Georg Meyndt).
Ora 11.30 – 12.30 – Vizită la Hostel (pentru cei care nu vor pleca în drumeție) și socializare.
Ora 12.30 – 14.00 – Gustare tradițională însoțită de un mini-concert de muzică clasică susținut de Cvintetul de coarde al Accademiei Templare – Templar Academy de la Roma – Secțiunea Transilvania condus de concert-maestrul Ioan Păuna.
Orele 15.00 și 17.00 – Tururi în Biserica Fortificată și Hostel (fosta rezidență a lui Peter Georg Meyndt), pentru o călătorie în timp și spațiu. Vor fi date explicațiile despre aspectele interesante ale Bisericii din punctul de vedere istoric, artistic si simbolistic, precum și de facilitățile existente și viitoare, ori de câte ori va fi cazul prin membrii Fundației și voluntarii prezenți. Cei care participă la drumeție vor vizita Hostelul la întoarcere.
Ora 19.30 – Privește stelele ca niciodată înainte. Prima sesiune – experiența Look Up, susținută și prezentată de Darius Blemovici. Plecarea spre locul de observare a cerului noaptea.
Ora 21.30 – Întoarcerea grupului Look Up la curtea Hostelului – foc de tabără + grătar + vin și mini-concert de muzică clasică susținut de Cvintetul de coarde al Accademiei Templare – Templar Academy de la Roma – Secțiunea Transilvania condus de concert-maestrul Ioan Păuna. Vor fi interpretate și compoziții ale lui Peter Georg Meyndt.
Închiderea programului „Ziua Porților Deschise – Deschiderea Sezonului Turistic la Richiș”.