Biserica Fortificată din Richiș, județul Sibiu, își deschide porțile publicului în cadrul Nopții Muzeelor de la Sate, sâmbătă, 6 septembrie, între orele 19:00 – 23:00.
Vizitatorii sunt invitați să descopere un monument de patrimoniu unic și să pătrundă în universul legendei Omului Verde din Richiș, într-o serie de tururi ghidate.
Poveștile vor fi prezentate de Adela Diță, membru al comisiei de cercetare „Omul Verde” din cadrul Academiei Templare din Roma, secțiunea Transilvania. Autoare a unui amplu studiu dedicat simbolului Omului Verde – figură mitologică de origine celtică, prezentă în 14 biserici evanghelice transilvănene construite între secolele XIII–XV –, Adela Diță va oferi vizitatorilor o perspectivă inedită asupra legăturii dintre tradiția locală și mitologia europeană.
Alături de ea va fi Alexandru Oprea, custodele Bisericii Fortificate din Richiș, format de Francesco Tacconi, președintele Green Man Foundation. Acesta continuă să mențină vie memoria lui Johann Schaas, spiritul tutelar al bisericii, personalitate emblematică pentru comunitatea din Richiș.
Participarea la eveniment este gratuită, iar programul se desfășoară între orele 19:00 – 23:00.
Noaptea Muzeelor de la Sate propune astfel o călătorie în timp, în care patrimoniul, mitologia și memoria colectivă se întâlnesc în inima Transilvaniei











