Rezultatele testelor Covid-19 la căminul pentru vârstnici din Mediaş

Cei 35 de vârstnici internaţi la căminul din municipiul Mediaş şi angajaţii acestei instituţii nu au COVID-19, în urma testelor efectuate după ce un bărbat de aici a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, fiind confirmat pozitiv, a precizat pentru Agerpres directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Budescu.

„Beneficiarii au fost testaţi şi sunt negativi, ei sunt în cămin. Şi tot personalul a fost testat şi toţi sunt negativi”, a spus Gabriel Budescu.

Potrivit sursei citate, bătrânul depistat cu COVID-19 a fost transportat sâmbătă, la Spitalul Municipal din Mediaş, cu alte probleme de sănătate. Acolo, medicii au decis să îl testeze şi pentru COVID-19 şi aşa l-au găsit pozitiv.

În urma testării, pacientul a fost transferat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, singurul spital de adulţi care tratează pacienţii cu COVID-19.

Potrivit directorului DSP Sibiu, pacientul nu se află la Terapie Intensivă, fiind supravegheat de medicii din Spitalul Judeţean Sibiu, unde primeşte tratamentul necesar şi unde urmează să i se repete testele pentru noul coronavirus.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*