Ministerul Educației a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 19 iunie – 4 iulie 2023.
Foto: Mesagerul de Sibiu
La nivel național rata de participare a fost de 95,3%. Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2% (76,8% în anul 2021, respectiv 82,3% în anul 2022). 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.
Situația statistică, la nivelul județului Sibiu, arată că dintre cei 3.106 elevi prezenți, 2.367 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,2% (procent mai mic față de anul 2022 – 84,08%, anul 2021 – 80,75%, anul 2020 – 78,8% și față de anul 2019 – 76,81%).
Dintre aceștia, 4 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece) – trei elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și un elev de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu.
Rata de participare a fost de 94,58%, adică 3.106 candidați prezenți, dintr-un total de 3.284 elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română 2.464 de elevi (84% – din totalul celor 3.123 elevi participanți) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 18 elevi au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2.311 de elevi (74,4% – din totalul celor 3.106 elevi participanți) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 52 elevi au obținut nota 10 (zece).
La limba și literatura maternă, 395 elevi (97,8% – din totalul celor 404 elevi participanți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, 10 elevi obținând nota 10.
Unitățile de învățământ din județul Sibiu care au procentul de 100% elevi care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) sunt: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială Blăjel, Școala Gimnazială Chirpăr și Școala Gimnazială Păuca.
Unitățile de învățământ din județul Sibiu unde niciun elev nu a obținut media mai mare sau egală cu 5 (cinci) sunt: Școala Gimnazială Apoldu de Jos, Școala Gimnazială Cașolț, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu și Școala Gimnazială Ruși
Contestațiile pot fi depuse în 28.06.2023 (în intervalul orar 16.00 – 19.00) și în 29.06.2023 (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.
În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Media generală de admitere, care se calculează considerând 100% media de la evaluarea națională, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.
Detalii privind sinteza rezultatelor la nivel național aici:
https://www.edu.ro/comunicat_presa_53_2022_sinteza_rezultate_ENVIII_IC_2023
Președinte al Comisiei Județene EN 8
Inspector Școlar General,
Prof. Emilian-Marius NOVAC