Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș va fi evocată la Șura Culturală Gușterița

Șura Culturală Gușterița va găzdui duminică, 27 noiembrie, de la ora 17 o dezbatere istorică pe tema rezistenței anticomuniste din Munții Făgăraș, în anii tulburi de după cel de al doilea război mondial.

Sub numele de Rezistența anticomunistă din munți: luptă, traumă, memorie”, participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre o perioadă întunecată din istoria recentă a României care, până în anul 1990 a fost trecută sub tăcere sau falsificată grosolan de către regimul comunist.

În cadrul întâlnirii de la Șura Culturală Gușterița va fi invitată Ioana Hasu-Georgiev, jurnalist și cercetător al istoriei comunismului, care le va vorbi celor prezenți despre ce a însemnat rezistența anticomunistă din munți.

„Cine sunt cei care au format grupurile de rezistență anticomunistă din Muntii Făgăraș? Care este moștenirea acestei lupte, dar mai ales care este moștenirea acestei perioade în societatea în care trăim? Vom vorbi și despre trauma transgenerațională și felul în care generația noastră este afectată de trecutul traumatic.

Invitat: Ioana Hasu-Georgiev, jurnalist și cercetator al istoriei comunismului.

Vă rugăm anunțați prezența la 0743006806” a transmis preotul Alexandru Ioniță, fondatorul și administratorul Șurii Culturale Gușterița.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*