Pragul de admitere la rezidențiat, majorat de la 60% la 65%, potrivit noilor criterii propuse pentru concursul de admitere din toamna acestui an.
Foto: UMF Cluj
Încă din noiembrie anul trecut, ministerul Sănătății intenționa să majoreze pragul de admitere la Rezidențiat la sesiunea din 2022, însă pragul de promovare a rămas neschimbat (60%), măsura urmând să fie aplicată din acest an universitar. De altfel, peste 600 de locuri au rămas neocupate la nivel național anul trecut, în urma desfășurării examenului de rezidențiat.
Admitere la rezidențiat, sesiunea noiembrie 2023
Metodologia de concurs a fost aprobată de ministerul Sănătății și este în transparență publică. Potrivit documentației, concursul de admitere în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, a fost stabilit pentru data de 19 noiembrie 2023. Concursul se desfăşoară în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Luna trecută, în urma dezbaterilor organizate prin teleconferință de ministerul Sănătății cu rectorii universităților de medicină și farmacie București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara, au fost stabilite chestiunile de natură organizatorică, fiind aprobată și metodologia de concurs.
„În ziua de 7 sept.2023 și în ziua de 18 sept.2023 au fost organizate videoconferințe cu rectorii universităților de medicină și farmacie București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara. Această întâlnire a avut ca scop stabilirea unor probleme organizatorice, precum și finalizarea proiectului Metodologiei de concurs”, se arată în referatul de aprobare a metodologiei de concurs pentru admiterea la rezidențiat 2023, publicată de ministerul Sănătății.
Modificarea pragului de admitere la rezidențiat
În urma întâlnirilor desfășurate de ministerul de profil s-a stabilit ca „alegerea unui loc sau post să fie condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. În acest sens cele 6 universități de medicină și farmacie și-au exprimat acordul scris”, arată sursa citată.
În anul 2022, precum și în anii precedenți, acest procent a fost de 60%.
Situația absolvenților promoție 2023 se prezintă astfel:
-medicină – 3.6740
-medicină dentară – 1.183
-farmacie – 893.
Majorarea propusă are ca scop „ridicarea nivelului de selecție a candidaților”, se arată în referatul de aprobare a metodologiei de desfășurare a concursului de rezindețiat, în condițiile în care cifrele de școlarizare pentru domeniul medicină dentară și respectiv domeniul farmacie, vor fi în corelație cu capacitatea de pregătire disponibilă, comunicată de instituţiile de învăţământ superior cu profil medical acreditate.
Astfel, pentru anul universitar 2023-2024, cifra de școlarizare prin rezidențiat a fost stabilită la 5.400 locuri și posturi.
Potrivit proiectului, prima zi de înscriere a candidaților este 11 octombrie 2023.