Orice s-ar întâmpla, rămânem cu un gust amar, după încrâncenarea fățișă a guvernanților, care s-au pus de-a curmezișul în promovarea unei revoluții fiscale. Fără consultări, fără discuții, fără dialog social, doar cu propovăduirea unui iluzoriu „mai bine”. Caragiale forever… „Trădare să fie, dar s-o știm și noi!”
Milu OLTEAN
„Când doi inși îți spun că ești beat, te duci și te culci”, spune înțelepciunea populară. Dar când îți spun 10, 20 sau 100, ce faci? Păi, nu se vede? Bați cu pumnul în masă și te dai deștept, supralicitând fiscalitatea și mersul economiei cu măsuri inedite, scoase ca iepurii din joben! Degeaba citim tot felul de chestii despre cum funcționează democrațiile în țările civilizate, despre cum se produc schimbările în societate, despre ce înseamnă să asculți vox populi și să faci exerciții și simulări înainte de implementarea unor măsuri… Citim și nu ne rămâne decât să ne imaginăm că vreodată astfel de lucruri se vor întâmpla cândva și în firescul țării noastre. Sperăm să prindem ziua în care cetățenii vor fi respectați și nu vor mai fi tratați ca niște numere în statistici. Din păcate, la noi totul merge ca uns, n-ai nevoie de argumente, nici de planuri concrete. Aici e ca la măcelărie, întâi se dă cu barda, apoi se vede în ce. Executivul e ca un catâr legat la ochi cu ochelari de cal, încăpățânat și chitit s-o țină într-a lui, indiferent că se duce direct spre groapă. Orgolii nemăsurate. E vorba doar de a pune în aplicare niște idei concepute pe colț de masă, așa ca să fie ceva. Atitudinea de persiflare la adresa celor mulți se traduce și prin muțenia de care au dat dovadă oamenii de la butoane, care nu s-au folosit de puterea argumentului pentru a-și pune în practică ideile, ci s-au folosit de poziția de forță. Pot să se îngrijoreze cetățenii că le scad lefurile, pot să strige afaceriștii ca din gură de șarpe că li se vor da peste cap investițiile, pot să se tânguie primarii cât doresc pentru că le vor scădea încasările la buget și nu vor mai putea derula investiții, pot să se dea peste cap și europenii și americanii și toate națiile lumii. Placa turuie același discurs prăfuit: va fi bine. Rămâne cum s-a stabilit, miercurea neagră aduce vântul rece al schimbărilor haotice, iar din prima zi a anului viitor intrăm cu amândouă picioarele în revoluția fiscală. Parcă suntem într-un film prost, cu tot felul de experimente, făcute la scară mare, la adresa unor oameni incapabili să-și facă auzite dorințele. În timp ce Guvernul e în ședință, protestatarii se adună în piață cu pancarte, leul se zbate năucit de cotațiile de pe piața interbancară, iar unii încă se întreabă ce înseamnă revoluția fiscală… Informațiile vin cu picătura, noua fiscalitate va veni probabil cu precizia picăturii chinezești, țintind în punct fix buzunarul. Incertitudine, lipsă de predictibilitate, lipsă de clarviziune sunt cuvintele care atârnă tot mai mult de cronica revoluției mult trâmbițate. Pare că e groasă treaba, mult mai groasă decât o zugrăvesc zâmbetele ironice și declarațiile sforăitoare despre cât de bine va fi. Cum zicea nenea Iancu, „trădare să fie, dar s-o știm și noi!”. Sau, mă rog, revoluție fiscală, sau cum vreți să-i spuneți.
Milu OLTEAN
