Marți, 5 februarie, de la ora 14, Muzeul ASTRA și Revista Transilvania sărbătoresc deschiderea anului editorial al revistei.
Evenimentul va avea loc în sala de conferințe de la Casa Artelor, în prezența conducerii Muzeului ASTRA și a Revistei Transilvania.
Vor fi prezentate numerele și proiectele revistei Transilvania din anul Centenar, precum și modurile în care ele vor fi continuate în 2019.
Fondată în 1868, Transilvania este o revistă de patrimoniu catalogată ca fiind o publicație umanistă de nivel european. Din 2017, revista este editată de către Complexul Național Muzeal ASTRA.
Dat fiind caracterul ei ştiinţific inter- şi trans-disciplinar, revista beneficiază de recunoaştere la categoria B în urma evaluării naţionale a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din 2011, fiind una dintre cele patru reviste naţionale acreditate la această înaltă categorie.
De asemenea, începând cu anul 2009, revista condusă de Radu Vancu este indexată în bazele de date internaționale SCOPUS și EBSCO.